"Revoluția Culturală" a USR a început în forță! Asalt asupra TVR cu exagerări și manipulare
- Dan Andronic
- 3 ianuarie 2021, 20:45
TVR a devenit ținta principală a anului 2021. Etica și echitatea Noii Puteri se manifestă din plin. Cu largul sprijin al presei. Showul Vacanța Mare a fost pretextul unei ofensive fără precedent.
Motto: "Emisiunile de satiră și umor vor trebui să fie îndreptate împotriva fenomenelor negative din societate, de pe pozițiile poilticii partidului nostru, înlăturîndu-se producțiile de prost gust și dăunătoare sau confuze din punct de vedere ideologic."
(Iulie 1971 - Propuneri de măsuri pentru îmbunătățirea activității politico-ideologice, de educare marxist-leninistă a membrilor de partid, a tuturor oamenilor muncii de Nicolae Ceaușescu.)
1.200.000 de români se uitau la TVR în noaptea de Revelion a anului 2016 aproape de miezul nopții, o medie de peste 600.000 de oameni, pe locul trei în topul televiziunilor. În 2017 , "Directul" de la concertul din Piața George Enescu, organizat de Primăria Capitalei și prezentat de CRBL și Ionela Năstase, fosta jurnalistă România TV, a avut o medie de 235.000 de spectatori, fiind pe locul 7.
În 2018, Revelionul TVR a fost pe locul 6 cu o medie de 350.000 de spectatori, în 2019 a luat locul 8 cu 250.000 de spectatori în medie, iar în 2020 cu "Vacanța Mare" a luat locul 5 cu o medie 509.000 de români care au urmărit show-ul. Deci cel mai bun an din 2016 încoace!
După cum se poate vedea din cifrele prezentate, anul acesta TVR a avut o prestație bună din perspectiva gustului publicului, mult mai atras în fiecare sfârșit de an de showul lui Dan Negru de la Antena 1 sau de programul plin de folclor de la România TV. Două posturi care bat de peste 10 ani mult mai titratul ProTV, care s-a hotărât să nu mai investească în noaptea dintre ani, considerând bătălia pierdută.
Anul acesta însă a început Revoluția Culturală promovată de neo-marxiștii de la USR. Cel mai ultragiat a fost Iulian Bulai, președintele Comisiei de Cultură a Camerei Deputaților: "Voi chema la Parlament reprezentanţii CNA pentru a ne oferi un punct de vedere. Doina Gradea trebuie să plece din TVR. În ultimele 7 luni, Guvernul României a dat redacţiilor de presă private aproximativ 40 mil €, pentru a scrie despre măsurile guvernului luate împotriva pandemiei. Am contestat constant ineficienţa acestei măsuri. Acum 2 zile, pe banii noştri, TVR1 a avut de Revelion un program plin de băşcălie la adresa a tot ce înseamnă pandemie: mască, vaccin, pericol, protejare, distanţare socială.
Cu oameni declaraţi fani ai teoriilor conspiraţiilor”, a fost mesajul pe care Iulian Bulai l-a postat pe pagina sa oficială de Facebook. Deschizători de drumuri fuseseră Doina Rusu și Sorin Ilieșiu, membrii CNA.
Mă așteptam la un asemenea atac. Mai ales că el vine într-o lungă ofensivă a clasei politice asupra TVR. Iar Noua Putere a prins prilejul. Ce poate fi mai profitabil decât să califici umorul ca fiind teorie conspiraționistă, cu ardoarea activistului de partid pentru care nu există decât o singură idee: Cine nu-i cu noi, este împotriva noastră!
Nu sunt un adept al glumițelor lui Leana și Costel de la Vacanța Mare, dar nu pot uita că ProTV i-a lansat și i-a susținut ani în șir. Atunci nimeni nu a protestat, fiind scoși de pe post de scăderea interesului public. Acum, la TVR, ni se spune, de către Noii Gardieni ai Moralei despre ce se poate glumi. Aidoma Tezelor din Iulie 1971 se va crea o situație de conflict ideologic, care va duce la un registru public de artiști și subiecte dezirabile.
Este un exercițiu de cenzură? Da, ba chiar mai mult decât atât! Este un exercițiu de autoritate al politicienilor hotărâți să pună mâna pe TVR. Pe buget și pe emisiuni. Totul într-o tăcere suspectă a ceea ce se mai numește Opoziție în România.
În curând ni se va da o listă de subiecte tabu. Pe care o vom respecta. Pentru că începutul a fost făcut.
De cine? De Nicolae Ceaușescu:
Va trebui să sporească rolul educativ al tuturor emisiunilor de radio și televiziune. Emisiunile se vor adresa în mai mare măsură maselor largi ale publicului spectator, în special muncitorilor și țăranilor, asigurîndu-se totodată de prezența mai frecventă a acestora în emisiuni. Se va face o mai riguroasă selecție a producțiilor artistice difuzate de radioteleviziune, promovîndu-se cu precădere filme, piese de teatru, spectacole muzicale din repertoriul național și îndeosebi din repertoriul nou, socialist.
Se va asigura un echilibru rațional în politica de repertoriu, astfel încît să fie judicios reprezentate opere valoroase din țările socialiste, precum și lucrări reprezentative din patrimoniul culturii universale care au un profund caracter social și o poziție filozofică progresistă, înaintată. Se vor elimina din emisiuni producțiile care cultivă idei și principii străine filozofiei și moralei noastre, spiritul de violență, modul de viață burghez, mentalități nocive pentru educația tineretului.
Emisiunile de satiră și umor vor trebui să fie îndreptate împotriva fenomenelor negative din societate, de pe pozițiile poilticii partidului nostru, înlăturîndu-se producțiile de prost gust și dăunătoare sau confuze din punct de vedere ideologic.
Radioul și televiziunea vor stimula creația de cîntece revoluționare, patriotice, muncitorești, precum și difuzarea lor în mase, organizînd în acest sens concursuri de creație și interpretare, spectacole speciale etc.
Fragment din Tezele din iulie 1971