Revolta unui fost ministru: „Trăim în anormalitate și eșec”

Revolta unui fost ministru: „Trăim în anormalitate și eșec”

Fostul ministru al Culturii, Ionuț Vulpescu, critică, într-o postare pe rețeaua de socializare Facebook, politicienii autohtoni. El susține că dezbaterile politice au ajuns să ne domine viaţa, iar asta chiar și în timpul vacanțelor, lucru anormal și toxic pentru români.

„Unul dintre simptomele anormalității sub semnul căreia, din păcate, trăim este prezența excesivă, în toate aspectele vieții noastre, a politicului. Nu a politicii, adică a guvernării discrete și eficiente, în interesul cetățenilor. Ci a politicului: dezbateri sterile, confuze, contradictorii și, mai ales, guturale. O imensă zarvă a nimicului, până la urmă, care vrea să ne acopere gândurile, să ne domine viața.4

SCANDAL în PSD! Protejatul lui Ion Iliescu face ACUZAȚII GRAVE

Poate că de vină este oboseala acumulată în ultimele luni. Sau probleme cât se poate de concrete care nu fac însă obiectul unei postări. Dar mă gândesc că, în Occident, chiar în toiul celor mai mari crize politice, vacanța e vacanță. E un drept al tuturor cetățenilor, un timp al reflecției, cum spuneam, al meditației, al lecturii, al visării, al "frumuseții uitate a vieții", cum ar spune Andrei Pleșu. La noi, până și vacanța e politizată, demonizată, pusă la index, tratată ca un soi de anomalie. Omul imaginat de cei care ne oferă zi de zi zarva nimicului este un soi de monstru fără suflet, fără nevoi umane.

Brambureală totală la Ministerul Culturii! Degradarea Castelului Bran continuă | EVZ EXCLUSIV

E, repet, un sindrom al anormalității profunde în care trăim și al eșecului promisiunii că la normalitate se ajunge prin perpetua schimbare a politicului. Nu, normalitatea este mai mult decât o schimbare de regim. Este o schimbare radicală de valori și de atitudini, de relații între oameni. La care chiar putem medita în vacanță. Dacă binevoim să ne facem această minusculă concesie, și să ne-o permitem,” a scris Ionuț Vulpescu pe pagina sa.

Ne puteți urmări și pe Google News

Misterul de la Ministerul Culturii. Scandalul „grelei moșteniri” pentru „Ziua Eminescu”. 200.000 de lei pusi la bataie!

Ionuţ Vulpescu s-a născut pe 17 iunie 1976, la Târgovişte. A absolvit Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti, are un master în Doctrina şi Cultură şi un doctorat în Filosofie, potrivit informaţiilor de pe blogul sau. În perioada 2007-2008, a fost consultant în domeniul teologiei la redactarea Dicţionarului Enciclopedic Britannica - Editura Litera Internaţional.