Revoltă în Rusia. Hotărârea „aristocrată” care a înfuriat Partidul Comunist

Revoltă în Rusia. Hotărârea „aristocrată” care a înfuriat Partidul Comunist

Ministerul rus al Educației a luat o decizie care nu este apreciată de Partidul Comunist rus. Liceeni din Federația Rusă vor studia la orele de educație fizică tainele golfului. Un sport pe care urmașii lui Nichita Hrușciov îl găsesc a fi mai degrabă specific elitelor „neprietenoase și dușmănoase” de peste Ocean.

Ministerul Educației, decizie criticată de Partidul Comunist rus

„Jocul de golf este o tradiţie a elitelor occidentale neprietenoase (faţă de Rusia), o tradiţie a anglo-saxonilor", a declarat agenţiei RIA Novosti liderul Partidului Comunist rus, Serghei Malinkovici, preșdintele Partidului Comunist rus.

Liderul omuniștilor ruși este de părere că ministerul Educației din Rusia prin decizia pe care a luat-o impune „copiilor ruși care trăiesc în sânul familiilor muncitoare un joc al imperialiștilor bogați”. Pe de altă parte, oficialii ministerului de Educație consideră că introducerea golfului în programa școlară este un „mijloc eficace de educație fizică și de asemenea contribuie la dezvoltarea completă a elevilor.

Partidul comunist rus

Sursa foto: Arhiva EvZ

Jocul de golf este o tradiţie a elitelor occidentale neprietenoase

În pofida criticilor venite din partea Partidului Comunist rus, ministerul Educației a mai precizat că „golful este un mijloc educativ care induce elevilor un simț al patriotrismului al moralității și al disciplinei.

„Golful, ca mijloc educativ le formează elevilor un simţ al patriotismului şi calităţi morale. Această activitatea sportivă aduce disciplină în rândul participanţilor, îi învaţă autocontrolul în situaţii de stres şi respectul faţă de adversari", mai explică Ministerul rus al Educaţiei.

Golf

Sursa foto: Arhiva EvZ

Partidul Comunist rus, sugestiii pentru ministerul Educației

Separat de introducerea golfului, ministerul de Educație din Federația Rusă are în plan ca programa școlară să fie completată și cu alte sporturi specifice lumii occidentale. De la 1 septembrie în liceele din Rusia ar putea fi studiate alpinismul, hocheiul pe iarbă, boxul sau judo.

Cel din urmă sport este apreciat și de Vladimir Putin. Președintele rus practică această artă marțială și are și centura neagră. Președintele Partidului Comunist rus sugerează ministerului de Educație să introducă în școli sporturi și jocuri tradiționale specifice culturii ruse și nu jocuri „populare în rându aristocraților lumii occidentale”, notează Agerpres.

Ne puteți urmări și pe Google News