Revoltă împotriva lui Trump: Timp de 24 de ore, sute de şcoli, restaurante si baruri au fost închise pentru că imigranţii nu au mai venit la muncă
- Antonia Hendrik
- 18 februarie 2017, 21:42
Iată că lucrurile avansează în societatea americană trecând de la etapa declarativă, la fapte concrete. Imigranţii care muncesc în Statele Unite s-au revoltat faţă de politica noii administraţii de la Casa Albă.
Protestul s-a extins în urma apelurilor de pe reţelele de socializare şi a ajuns în mai toate marile oraşe americane. Mulţi dintre cei care trăiesc şi muncesc acum în Statele Unite se tem că vor fi deportaţi din cauza noii politici a preşedintelui Donald Trump.
"Dacă ar fi să mă duc în ţara mea, acum, nici nu aş şti unde să merg, ce să fac. Nu o mai cunosc. Locul meu este aici”, a spus Irma Andino, imigrantă din El Salvador.
"Chiar şi un restaurant din noul hotel Trump a rămas fără atât de mult personal încât a oferit un meniu limitat. Iar restaurantul-pereche, situat la doi paşi de Casa Albă, unde noua administraţie apără ferm politicile noului preşedinte, a fost închis de tot”, a relatat CNN.
Ce este important de stiut, că potrivit statisticilor, în Statele Unite sunt aproximativ 11 milioane de imigranţi ilegali, dintre care mai bine de jumătate sunt latino-americani. Pe de altă parte, aproximativ 40 de milioane dintre cei 318 milioane de cetăţeni americani sunt imigranţi naturalizaţi. Cu toţii plătesc taxe şi impozite anuale ce depăşesc 100 de miliarde de dolari. Din datele oficiale reiese că 47 la sută din noua forţă de muncă din Statele Unite, între 2004 şi 2014 este reprezentată de imigranţi. Iar imigranţii direct sau copiii lor au înfiinţat 40% dintre companiile aflate în top 500 Forbes, printre ele şi Google și Apple, potrivit ea.md.