Revoltă după sentințele date în Dosarul Colectiv: „Condamnările sunt prea mici, meritau puşcărie pe viaţă”

Revoltă după sentințele date în Dosarul Colectiv: „Condamnările sunt prea mici, meritau puşcărie pe viaţă”Sursa foto: INQUAM_Photos

Eugen Iancu este președintele Asociației Colectiv, dar și tatăl lui Alexandru Iancu, ucis de infecţiile nosocomiale din Spitalul Sf. Ioan din București, acolo unde era tratat după incendiul produs la clubul Colectiv. Eugen Iancu crede că în dosarul Colectiv nu au fost judecați toți vinovații, dar și că cei condamnați au primit pedepse prea mici.

Tânărul Alexandru Iancu, în vârstă de 22 de ani, fusese internat la spitalul Sf. Ioan din capitală, la trei săptămâni după tragicul eveniment petrecut la clubul Colectiv.

Eugen Iancu cere dreptate până la capăt în dosarul Colectiv

Acum, tatăl băiatului, Eugen Iancu, cere dreptate în cazul celor uciși în spitalele românești din pricina infecțiilor sau a tratării necorespunzătoare a pacienților.

„Ce s-a judecat în cei 6 ani şi 6 luni? Pentru ce au fost date condamnările? Foarte simplu, s-au judecat şi pedepsit vinovaţii pentru izbucnirea incendiului cauzator de moarte şi răni care au dus la invaliditate, la incapacitate de muncă, la zile, luni, ani de tratamente, operaţii şi nu în ultimul rând la moarte.

Ce nu s-a judecat? Moartea de după. Atunci când umpli spitalele bucureştene cu 180 de arşi, iar tu, Guvern al României îţi chemi specialiştii in medicină de urgenţă şi in tratarea arsului iar deciziile pe care le iei ucid, este necesar să explici în justiţie de ce ai luat acele decizii", a transmis Eugen Iancu.

Justiția din România se bazează pe pile, spune Eugen Iancu

„Nişte profesori-academicieni cu adevărat profesionişti nu ar avea nevoie de intervenţii care să împiedice un proces, nu ar avea nevoie de colegii lor, alţi specialisti, de data asta de la INML şi nici de colegii lor, tot specialişti, de la DSP care să le acopere gafele.

În România, justiţia, influenţată de relaţii, prietenii, obligaţii, politic şi servicii (cine nu are nevoie de un medic) refuză anchete şi un proces care să scoată la lumină mizeria din sănătatea românească, un proces care să vindece România", a scris, pe Facebook, Eugen Iancu.

Raed Arafat, vinovat de moartea tinerilor din clubul Colectiv

Eugen Iancu spune că Raed Arafat, alături de alții, se fac vinovați de moartea tinerilor care se aflau în clubul Colectiv, la momentul producerii incendiului.

„S-a terminat, ce mai vreţi? De ce a fost arestat Piedone? Dar pompierii de ce sunt arestaţi? Condamnările sunt prea mici, meritau puşcărie pe viaţă. De ce nu este condamnat Bănicioiu? Dar Arafat de ce nu a fost judecat? Cu ce au greşit domnule? Ăia s-au dus să bea şi să se drogheze în văgăuna aia. Curg întrebările, curg răspunsuri, toată lumea judecă, toată lumea afirmă, aproape nimeni nu ştie, nu se informează dar ne place să ne auzim", a mai scris președintele Asociației Colectiv, Eugen Iancu.