Revin restricțiile după alegeri? Tătaru a dat vestea serii pentru toți românii

Revin restricțiile după alegeri? Tătaru a dat vestea serii pentru toți românii

Ministrul Sănătății Nelu Tătaru nu exclude posibilitatea ca după alegerile locale să fie introduse noi restricții pentru combaterea pandemiei de coronavirus.

Nelu Tătaru, a declarat marţi, la Alba Iulia, că instituirea unor restricții noi va depinde de felul în care sunt respectate cele instituite în prezent și de , evoluția cazurilor de infectări cu noul coronavirus.

„Noi avem în evaluare orice scenariu. Dar, din punctul meu de vedere, întâi trebuie să respectăm regulile şi precauţiile. Haideţi să gândim ce putem face ca să nu avem o creştere a numărului de cazuri, haideţi să vedem ce putem face pentru a menţine un platou după o lună grea şi să avem şi o pantă descendentă”, a comentat Nelu Tătaru la întrebarea jurnaliștilor.

Ministrul a precizat că atât timp cât regulile actuale sunt respectate nu va fi nevoie de introducerea altora noi.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Cred că ţine doar de noi dacă vom avea un lockdown (introducerea de noi restricții – n. red.) sau nu. Dar, din punctul meu de vedere şi al Ministerului Sănătăţii, atâta timp cât suntem vigilenţi, respectăm nişte reguli, avem acţiuni concrete în unităţile sanitare ...”, a afirmat ministrul Sănătăţii.

Pe de altă parte, Nelu Tătaru a precizat că nu în spitale se tranşează această pandemie, ci înainte de a se ajunge la internările în spitale şi că respectând regulile de prevenţie, va fi şi o transmitere comunitară scăzută.

Întrebat dacă se aşteaptă la o creştere a numărului de cazuri de infectare cu COVID-19 după alegerile locale, ministrul a spus că „asumarea unui număr crescut de cazuri noi a fost făcută atunci când au fost aplicate măsuri de relaxare”.

El a apreciat că respectarea normelor de aplicare în vederea desfăşurării fiecărei activităţi în parte „ar trebui să dea o creştere mică” a numărului de cazuri de la o zi la alta şi să se rămână pe „acel platou, în jurul a 1.500 de cazuri”.

„Monitorizăm în fiecare zi evoluţia numărului de cazuri noi, după cum monitorizăm prezenţa la unităţile de primiri urgenţă, precum şi prezenţa în terapie intensivă a cazurilor grave sau critice, după cum monitorizăm şi numărul deceselor. Ele sunt cele care ne arată şi gravitatea, dar care ne arată şi transmiterea în comunitate, mergând oarecum cu analiza cazurilor dificile”, a mai spus Tătaru.

Ministrul a concluzionat că „dacă se menţine acel platou”, spre a doua jumătate a lunii octombrie ar putea să fie şi o scădere a numărului de cazuri noi de la o zi la alta, după cum relatează Agerpres.

Julian Assange, în pragul sinuciderii. Teama de extrădare îl distruge psihic

Noi reguli pentru cursele aeriene. Ce li se pregătește pasagerilor