Pe aproape 2.000 de metri pătraţi, 470 de copii, câţi sunt înscrişi la Grădiniţa 274 din Bucureşti, duc o viaţă de internat. Până seara, programul e unul obişnuit al unei grădiniţie: activităţi creative, joacă, somn, mese. După ce educatoarele termină programul, intră în joc îngrijitoarele care au de păzit dormitoare şi cu câte 80 de paturi.

Moda grădiniţelor săptămânale a rămas din perioada comunistă. Amplasate pe lângă fabrici mari, zeci de mii de români îşi lăsau copii, de luni până vineri, în mâna educatorilor. Sistemul se păstrează şi astăzi, la o scară mai mică. Ia însă o mare amploare, pentru că ultimele astfel de grădiniţe sunt supra-aglimerate. Cererile – din ce în ce mai multe. Locurile rămân limitate.

În Bucureşti, pe lângă grădiniţa APACA, situată chiar lângă fosta fabrică, mai sunt altele trei. În ţară, aproape în fiecare oraş mai funcţionează câte o astfel de grădiniţă.

Ce e în inima unui părinte care se desparte de copilul lui, cinci zile din şapte, explică directoarea Lavinia Stegăruş, care e angajata grădiniţei din 1995. Ea spune că au fost perioade în care au primit şi peste 500 de copii, cu mult mai mult decât capacitatea instituţiei. La fel e şi acum. Vin mame disperate că n-au cu cine lăsa odraslele. Nu-şi permit bonă şi au încercat toate variantele: vecina de pe scară, rude, prieteni, cunoştinţe. La grădiniţa cu program săptămânal găsesc însă o mare siguranţă: copilul este hrănit, se joacă, socializează, şi, peste toate, e pregătit din timp pentru şcoală.

Cei care suferă

Părinţii de weekend conştientizează însă că cel mic suferă. Lavinia Stegăruş spune că dorurile de la grădiniţă se exteriorează prin plâns. Copiii plâng oricând le vine: dimineaţa, la prânz, noaptea: "Îi întrebi şi îţi spun: «Vreau la mama!» sau «Mi-e dor de bunica!». Nu e uşor pentru un copil, oricât ai crede că uită odată cu activităţile de la grădiniţă". Părinţii, de cele mai multe ori, vin cu explicaţii: decât să nu poate merge la serviciu pentru că n-au cu cine să-i lase, aleg varianta internatului. Despărţirile sunt cât se poate de dureroase luni, de dimineaţă, când dai în primire copilul educatoarei. Există şi alte posibilităţi: părinţilor le este permis, dacă vor şi pot, să-şi ia o zi pe săptămână copiii acasă, de obicei miercurea: "Încurajăm asta. Îi faci o baie ca lumea, pe cap, şi nici nu-l faci să simtă o înstrăinare", spune directoarea.

Kit-ul pentru o săptămână

Procedura la grădiniţa cu program săptămânal este cât se poate de simplă: luni dimineaţa, la prima oră, copilul este adus la grădiniţă. În rucsac, trebuie pus de acasă: haine de schimb, câte un rând pentru fiecare zi, două perechi de pijamale, hârtie igienică, prosop, pastă şi periuţă de dinţi. Hainele murdare sunt puse într-un săculeţ, în vestiar, săculeţ pe care părinţii îl iau acasă vinerea.

Este cât se poate de avantajos pentru adulţii care n-au bani de bone. Costurile pentru "grădi" ajung, lunar, la 250 de lei, atât cât costă gustările şi cele trei mese pe zi ale copilului. Unii nu-şi permit nici măcar atât: "Sunt şi ajutoare date de primărie sau de diferite ONG-uri care sponsorizează unii părinţii care n-au niciun venit. 12 lei pe zi costă hrana unui copil şi include micul dejun, o gustare – care este neapărat un fruct -, prânzul, o altă gustare la ora 16.00 şi cina, la ora 19.00", explică Lavinia Stegăruş.
Suplimentele alimentare de-acasă sunt tolerate, dar nu încurajate.

Profilul părintelui de weekend

Directoarea grădiniţei 274 spune că părinţii care-şi leapădă copiii la uşa grădiniţei au un singur punct comun: vârsta medie. Ocupaţiile sunt cât se poate de diverse: şoferi, asistente medicale, medici rezidenţi, gestionari, studenţi, ba chiar profesori universitari. Oameni care lucrează în ture de noapte şi pentru care grădiniţa – internat este varianta cea mai sigură. "Nu e vorba de un moft. De curând, a venit o mămică să ne roage să-i primim fiica. Până acum o lăsa cu bunica, dar femeia are Alzheimer şi nu mai poate sta copilul cu ea", povesteşte Lavinia Stegăruş.

Se ataşează copiii mai mult de educatoare decât de părinţi? Directoarea se dă chiar exemplu: "Da! Se poate! Am avut o fetiţă care, la cinci ani, a trecut printr-un şoc. Aflase că are o soră şi-şi închipuia că n-o să mai aibă parte de toată dragostea şi atenţia de acasă. Începuse să plângă după mine. Mă ruga, pur şi simplu, s-o iau la mine acasă. Când veneau părinţii după ea, nici nu voia să-i vadă. Ataşamentul faţă de mine nu s-a pierdut. Dovadă că acum e mare, în clasa a 9-a, şi ne sunăm, vorbim, mai vine în vizită".

Angajatele fac aproape orice ca cei mici să nu simtă lipsa părinţilor. Au voie să-şi aducă de acasă fotografii, jucăriile preferate, perna sau chiar colacul de WC, dacă asta înseamnă pentru ei "ca acasă".

Noaptea e iureş. Sunt şapte dormitoare, cel mai are având 80 de paturi. Deschizi uşa şi vezi rânduri-rânduri de pătuţuri şi ici-colo câte-o poză lipită de rama din lemn.

Copiii sunt care la joacă, în cele două parcuri, care la clasă. Unii scriu, alţii desenează, iar alţii fac teatru de păpuşi, într-o sală tapetată cu desene. Printre ei e şi Junior, un băieţel de trei ani. Tată lui, student la Politehnică, şi mama – studentă la Kinetoterapie, sunt din Angola şi au ales acest program educaţional pentru copil.

Dans modern şi arte plastice

Înainte de culcare, îngrijitoarele cedează rugăminţilor copiilor şi-i lasă la desene animate. Uneori, le citesc poveşti. Merg la teatru şi în plimbări. Nimic nu diferă cu programul obişnuit al unei grădiniţe.

"Sunt şi cursuri extra, de engleză, dans modern sau arte plastic. Patru lei costă o şedinţă", spune Lavinia Stegăruş.

FOTOGRAFII: VLAD STĂNESCU

Citiți și:

  • Cât costă un loc într-o grădiniţă privată