Revenire SPECTACULOASĂ în trustul Intact! O vedetă renumită promite că se întoarce pe STICLĂ: „Am un contract”
- Sorana Pătra șcu
- 16 martie 2018, 23:49
Adriana Bahmuțeanu a reușit să își pună viața în ordine după zeci de procese pe care le-a avut cu fostul ei soț, Silviu Prigoană.
Vedeta promite că în cel mai scurt timp va reveni în televiziune. De curând, Adriana uimea pe toată lumea când renunța la emisiunea pe care o avea și s-a retras chiar, o perioadă, din peisajul monden autohton.
Adriana își liniștește însă fanii. Este vorba doar de o hotărâre de moment, ceea ce nu înseamnă că s-a retras definitiv din televiziune.
„Pentru că s-au aglomerat mai multe chestiuni din viața mea privată, m-am retras pentru o lună, două trei, ca să-mi pun viața în ordine. Am rezolvat mai multe lucruri și suntem în curs să rezolvăm altele. Incomparabil acum am mai multă liniște, e exact cum mi-am dorit”, a declarat aceasta, referindu-se și la faptul că, în sfârșit a scăpat de zecile de procese pe care le-a avut cu fostul soț.
Nu prea am ieșit, că nu am avut timp și nici chef. Acum, odată cu primăvara, am renăscut. Am început să scot capul. În prezent, fac foarte multe lucruri, mă ocup în primul rând de copii, e o vârstă pe care-mi doresc să o trăiesc odată cu ei. Îi duc dimineața la școală, îi iau apoi de la școală, mâncăm, facem lecții, alte activități, ieșim în oraș. Am în continuare colaborare cu Antena și urmează un alt proiect, despre care voi vorbi când este cazul”, a spus Adriana Bahmuțeanu conform Libertatea.