Revelion 2019 în aer liber, în marile orașe din țară

Revelion 2019 în aer liber, în marile orașe din țară

Ca și în anii trecuți, și în marile orașe din țară vor fi organizate petreceri de Revelion în aer liber, cu acces gratuit. Până în prezent, în afara Bucureștiului, au fost anunțate concerte de Revelion în centrele orașelor Timișoara, Iași, Deva și Cluj-Napoca.

Revelion 2019 în Cluj-Napoca

Clujenii sunt invitați să pășească împreună în noul an în Piața Unirii.

Concertul va începe la ora 22.00, iar pe scenă vor urca Trupa Hora, Cargo și Arpy&Zip Band.

Ne puteți urmări și pe Google News

Tradiționalul spectacol de artificii va lumina la miezul nopții în Piața Avram Iancu.

 

Revelion 2019 în Iași

Primăria Municipiului Iași a anunțat programul petrecerii de Revelion în aer liber, din fața Palatului Culturii.

În seara de 31 decembrie, atmosfera va fi susținută de Saragosa Band, Bosquito, Ovidiu Lipan Țăndărică, Dj Sava și Annes. Iar la miezul nopții va avea loc și un foc de artificii cu o durată de circa 10 minute.

 

Revelion 2019 la Deva

Primăria Municipiului Deva şi Centrul Cultural ”Drăgan Muntean” îi așteaptă pe locuitorii Devei luni, 31 decembrie 2018, la ora 21:00, în Piaţa Unirii din centrul istoric al oraşului, la petrecerea de Revelion în aer liber cu Trupa Topaz, Trupa Quas, Cristina Vasiu și invitații speciali – membrii trupei No Mercy. Nu vor lipsi show-urile de lumini, focul de artificii, dar și concursuri cu premii surpriză.

 

Revelion 2019 în Timișoara

Timișoara anunță închiderea anului Centenarului Marii Uniri cu un concert de Revelion 100% românesc.

Spectacolul, organizat prin Casa de Cultură a Municipiului Timișoara, va începe la ora 18.30 în fața Operei. Pe scenă vor urca: Subcarpaţi, Baaska, Kamelia, Box Office şi Sean Norvis. La miezul nopţii toţi cei care vor fi prezenţi în centrul oraşului se vor putea delecta cu un foc de artificii.