Orice şmecherie are nevoie de fraieri. A fost primul gînd care mi-a venit în minte cînd am aflat că V.V.Ponta are de gînd să se retragă din politică după noiembrie 2014.
Unii au alunecat pe şmecherie ca tolomacul pe coaja de banană şi au început să „analizeze” serios retragerea. Alţii, parte a marii strategii a şmecheriei, genială manevră „de comunicare” cum or fi socotit-o ei în „laboratoare”, au ţinut bîzul şi, mărturisesc, m-au binedispus de-a dreptul. Chiar în Evenimentul Zilei am citit gîndurile unuia dintre ţuţerii lui Ponta. Omul găsea chestii colosale în notiţa de pe facebook. Zicea, de pildă, că prima mare noutate este că Ponta nu e străin de alegerile prezidenţiale din noiembrie. Pe bune? Nu pot să cred! Wow! Ce surpriză! Ce şoc! Nu-mi revin! Cînd toată ţara era sigură că Ponta nu va avea absolut nici o implicare în acele alegeri, ce aflăm? Că se bagă! Uimitor! Nu ştiu cum aţi primit voi acest subtil mesaj, dar eu, de cînd am aflat că Ponta nu va fi străin de alegeri, am altă Weltanschauung.
O asemenea ştire şocantă merita un titlu dintre cele preferate în presa noastră: „Nu o să-ţi vină să crezi” sau „Anunţul la care nu se aştepta nimeni” ori „De acum înainte, nimic nu va mai fi la fel” sau, pur şi simplu, „ŞOC…” În fine, mai aflăm de la strateg ceva legat de lupta între generaţii. Ponta este exponentul unei generaţii care se luptă – fireşte, ce altă treabă au generaţiile decît să se lupte? Dar, ce generaţie reprezintă Ponta? Înţeleg că, inevitabil, cea a tinerilor. Poate chiar a tinerilor performanţi, cu studii solide şi afaceri construite cu trudă şi inventivitate, a tinerilor care muncesc onest şi sunt zdrobiţi de taxe (nu, Ponta n-are absolut nici o legătură cu taxele!), a tinerilor oneşti, care detestă pe politicieni. V.V.Ponta, desigur, nu e un politician, e unul ca ei, pe ei îi reprezintă, pentru ei face politică! Citeşti şi te miri. Nu, nu că aşa ceva e scris, hîrtia presei noastre suportă orice şi, în definitiv, România chiar e ţara în care se poate spune public absolut orice. Te miri că aşa ceva are cititori. Da, chiar sunt oameni care cumpără aceste fantasmagorii. Căci dacă nu ar exista ei, nici asemenea şmecherii nu ar fi posibile.
În fine, cum vă spuneam, cînd eu mă gîndeam la legătura profundă dintre şmecheri şi fraieri, la cît de patetici sunt şi unii şi alţii în nevoia pe care o au, fiecare, de celălalt, iată că analiştii de anvergură gîndeau mare. Admit limita mea cînd vine vorba de actualul prim-ministru: unde ei văd responsabilităţi cu bătaie lungă eu văd o şmecherie meschină, unde ei văd opţiuni strategice măreţe eu văd populism cinic şi mărunt, unde ei văd inteligenţă istorică, eu văd mediocritate obraznică, unde ei văd curaj, eu văd minciună.
Ne puteți urmări și pe Google News
Înţeleg că, la o zi după ce Ponta a vorbit despre retragere, unul dintre efectele pe care a mizat s-a produs: mulţi pesedei au început să-l roage lăcrămos să nu-i lase! Cum ziceam, şmecherii şi fraierii se articulează într-un binom existenţial fără fisură. Unde e unul, apar şi ceilalţi imediat. Luat cu vorba, am uitat să vă spun care este, de fapt,şmecheria. Ponta zice că se va retrage din politică în sensul că nu va mai putea fi membru de partid după ce va deveni preşedinte al României. La un moment dat va lămuri acest sens al notiţei sale de pe facebook, o va face cu inocenţă, uimit că alţii, cu gîndirea infestată de băsism, s-au gîndit la altceva. Cînd va spune asta, fraierii, după caz, vor răsufla uşuraţi (dacă sunt firi gingaşe), vor rîde fericiţi („mamă, ce tare e, ce le-a făcut băsiştilor care au crezut că scapă de el”) sau se vor enerva cumplit (cei care îl urăsc atît de tare pe cît îi îndeamnă el pe români să-l urască pe Băsescu). Noi, cei care nu mai putem fi fraierii şmecherului Ponta, vom zîmbi. Îl cunoaştem, totuşi, ceva mai bine.
Dar ideea retragerii lui Ponta din politică merită un comentariu, totuşi. Interesant este că, în mintea lui, preşedintele României nu trebuie să facă politică. Dar ce-o fi trebuind să facă un preşedinte? Să domnească, ca regii? Să păstorească turma, ca patriarhii? Să împartă ajutoare generoase, ca filantropii? Să facă dreptate, ca Solomon? Să conducă armatele, ca mareşalii? În mintea lui Ponta interdicţia pusă de Constituţie preşedintelui ţării, de a nu putea fi membru de partid, înseamnă că acesta nu face politică. Că aşa gîndesc mulţi jurnalişti cu pregătirea juridică a unei coafeze, pot înţelege. Dar de la un doctor în drept, mîndru de teza lui de doctorat, zău, nu mă aşteptam. Poate îi va spune cineva, totuşi, că preşedintele României este cea mai politică funcţie în stat şi că tot, dar absolut tot ce face acesta este politică.
Este posibil, însă, ca în mintea lui Ponta cuvîntul „politică” să însemne altceva decît înseamnă, de fapt. Adică, să însemne ceea ce face el, de 13 ani, ceea ce a învăţat de la mentorul lui şi ceea ce i-a adus atît succes. Da, aici are dreptate, preşedintele României sub nici o formă nu trebuie să facă aşa ceva! Serios vorbind, îngrijorarea mea cea mare este că, în 2014, cele mai mari şanse de a deveni preşedinte le are exact acela care are cea mai periculoasă înţelegere a funcţiei supreme în stat. Dar, despre asta, voi scrie cu altă ocazie. Căci ocazii vor mai fi, pentru că V.V.Ponta nu se retrage! O retragere glorioasă se face cu înţelepciune şi cu stil şi este, întotdeauna, o decizie de bun-simţ. De aceea, nu cred în retragerea lui V.V.Ponta. Lui îi lipsesc ostentativ toate aceste trăsături. În plus, sunt încă atît de mulţi fraieri care înghit şmecheriile lui, încît chiar că nu are de ce să retragă.
Recomandările noastre
