Republica Moldova pregătește sistem de avertizare pentru condiții extreme. Când va fi funcțional programul

Republica Moldova pregătește sistem de avertizare pentru condiții extreme. Când va fi funcțional programul Apel telefonic Sursa Foto: Arhiva EVZ

Republica Moldova ar putea să aibă parte de un sistem de alertare, la nivel național, pus la punct și funcțional anul viitor. Este vorba despre ceea ce se va numi MS-Alert, asemănător cu cel care operează pe teritoriul României. Și care îi avertizează pe cetățenii înainte producerii fenomenelor meteo extreme. De asemenea, sistemul mai transmite informații și despre alte situații de urgență.

Se pregătește MD-Alert în Republica Moldova

Purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului pentru Situații de Urgență al MAI, Liliana Pușcașu, a anunțat că, în această perioadă se lucrează la contractarea companiilor, pentru a cunoaște care sunt cele mai performante tehnologii care să creeze sistemul.

Proiectul respectiv se află acum la etapa studiului de fezabilitate. Valoarea totală a proiectului MD-Alert este estimată la peste 440 de mii de euro, iar 92 la sută din sumă va fi acordată de partenerii europeni. Sistemul MD-Alert va permite difuzarea mesajelor de avertizare și alarmă pentru populație în caz de fenomene meteo extreme, inundații, dar și alte situații care amenință grav viața și sănătatea cetățenilor. Avertizările vor fi trimise prin intermediul rețelelor operatorilor de comunicații mobile, conform radiomoldova.md.

Tragedie produsă de vremea extremă

Recent, în Basarabia, s-a produs o tragedie, provocată de vremea extremă. Adică exact un eveniment ce poate fi preîntâmpinat de MD-Alert

Ne puteți urmări și pe Google News

Regizorul Arcadie Spoială a murit în urma furtunii declanșate la data de 12 iunie, după ce vântul a rupt o creangă, care a căzut peste cortul în care se afla.

Tânărul regizor se afla, alături de mai mulți prieteni, pe malul Nistrului, în satul Garmațkoe, în raionul Dubăsari.

Când a început furtuna din noaptea de 11 spre 12 iunie, persoanele campate pe malul Nistrului au auzit o bubuitură puternică, așa că și-au luat copiii în brațe și au fugit din cort. Ulterior au constatat că prietenul lor nu a mai reușit să iasă, pentru că o creangă mare de salcie a căzut peste un cortul în care se afla și l-a strivit.