Republica Moldova intră pregătită în sezonul de încălzire 2025–2026

Republica Moldova intră pregătită în sezonul de încălzire 2025–2026SA Termoelectrica/Sursa foto: www.facebook.com/termoelectricasa

Republica Moldova este pregătită pentru sezonul de încălzire 2025–2026, anunță autoritățile. Până în prezent au fost procurate 96% din volumele necesare de gaze. De asemenea stocurile de cărbune au fost completate integral. Totodată, procedurile anuale de achiziție a energiei electrice urmează a fi lansate până la 30 septembrie.

Datele au fost prezentate joi, 18 septembrie, în cadrul ședinței Comisiei guvernamentale de coordonare a măsurilor de pregătire pentru iarnă, prezidate de premierul Dorin Recean.

Reprezentanții SA „Energocom” au anunțat că au fost achiziționate aproximativ 700 de milioane de metri cubi de gaze. Asta înseamnă peste 90% din consumul prognozat pentru anul gazier 2025–2026. Pentru perioada rece, între octombrie 2025 și martie 2026, cantitățile necesare sunt deja acoperite în proporție de 96%. Achizițiile au fost efectuate în baza cotațiilor TTF front month, prin 54 de runde de licitații, cu participarea mai multor companii europene.

Sursa foto: Termoelectrica

Stocuri de cărbune și păcură pentru sezonul rece

Agenția Rezerve Materiale a informat că stocurile de cărbune au fost completate integral. Cele de păcură sunt suplementate treptat, în funcție de capacitățile de depozitare.

Estimările pentru perioada octombrie 2025 – aprilie 2026 arată că malul drept va consuma aproximativ 2,8 miliarde kWh de energie electrică. Din acest volum, 1,02 miliarde kWh vor fi acoperiți din producția internă. Restul urmând să fie achiziționat din exterior. În acest sens, procedurile anuale de achiziție a energiei electrice urmează să fie lansate până la 30 septembrie, fiind în desfășurare etapa de precalificare a participanților.

Premierul cere finalizarea liniei Vulcănești–Chișinău

În cadrul ședinței, premierul Dorin Recean a solicitat autorităților mobilizare maximă pentru finalizarea și darea în exploatare a liniei electrice Vulcănești – Chișinău, proiect considerat esențial pentru securitatea energetică a țării.

Sursa foto: Ministerul Energiei

„Să ne pregătim și de eventualul scenariu legat de întreruperea livrărilor de gaze naturale în stânga Nistrului - deja avem mecanismele puse la punct, avem asistență financiară europeană, știm ce trebuie de făcut”, a declarat șeful Cabinetului de miniștri.

Membrii Comisiei guvernamentale au mai discutat despre măsurile de sprijin destinate populației. Printre acestea se numără compensarea facturilor la energie, dar și continuarea campaniilor de informare privind utilizarea rațională a resurselor energetice pe parcursul iernii.