Maia Sandu îi îndeamnă pe moldoveni să se înscrie la cursurile gratuite de limba română

Maia Sandu îi îndeamnă pe moldoveni să se înscrie la cursurile gratuite de limba română elevi / Sursa foto Dreamstime

În Republica Moldova se vor organiza cursuri pentru persoanele care sunt interesate să învețe limba română. Un mesaj de mobilizare a transmis chiar Maia Sandu.

Maia Sandu, președintele din Republica Moldova, a transmis un mesaj adresat pentru persoanele care vor să învețe româna. Cei interesați se înscrie la cursurile din cadrul Programului național de studiere a limbii română. Îndemnul a fost lansat pe 2 februarie, pe rețelele de socializare.

Proiect de învățare a limbii române, în Republica Moldova

„Guvernul vă ajută să învățați limba română. Adulții care doresc să învețe limba română se pot înscrie la cursurile gratuite, organizate de Ministerul Educației și Cercetării, în cadrul Programului național de studiere a limbii române, lansat anul trecut”. A transmis liderul de la Chișinău, în mesajul publicat în mediul online.

În prima zi a acestei luni, oficialii de la Ministerul Educației și Cercetării (MEC) au dat startul înscrierilor la o nouă etapă a programului național privind studierea limbii române. Acesta este destinat adulților care vor să își perfecționeze cunoștințele sau să studieze limba română de la zero. Cursurile vor fi organizate în perioada martie – decembrie 2024, cu prezență fizică sau online. Cursurile sunt gratuite, cheltuielile fiind acoperite din bugetul de stat.

Ne puteți urmări și pe Google News
Maia Sandu

Maia Sandu / Sursa foto: Facebook

Programul național privind învățarea limbii române a fost aprobat anul trecut de Guvern și se va desfășura pe parcursul anilor 2023-2025.

În 2023, în cadrul Programului național de studiere a limbii române au fost instruite 6 550 de persoane. Pentru organizarea și desfășurarea cursurilor de la bugetul de stat au fost alocate peste 6 milioane de lei.

Unde se fac înscrierile

Potrivit MEC, înscrierea la cursuri se va face în perioada 01-29 februarie 2024 prin completarea unui formular online, accesând următorul link: http://bit.ly/programlimbaromana.

În cazul în care nu este posibilă înregistrarea online, persoanele interesate se pot adresa la numărul de telefon 068686004, în zilele de lucru, între orele 09:00 și 17:00, pentru a fi ajutate să completeze cererea.

Cursurile vor fi organizate atât cu prezență fizică, cât și online, în perioada martie-decembrie 2024. La final, participanții vor obține un certificat cu indicarea nivelului de competență lingvistică de cunoaștere a limbii române, în conformitate cu prevederile Cadrului European Comun de Referință pentru Limbi.

Programul național privind învățarea limbii române a fost aprobat anul trecut de Guvern și se va desfășura pe parcursul anilor 2023-2025. În 2023, în cadrul Programul național de studiere a limbii române au fost înscrise 6 550 de persoane. Pentru organizarea și desfășurarea cursurilor gratuite de limba română de la bugetul de stat au fost alocate peste 6 milioane de lei.

„În 2024, MEC preconizează ca în cadrul Programului să fie instruite circa 4 000 de angajați din sistemul educațional, sistemul medical, administrația publică, justiție, economie, inclusiv alte categorii de adulți. În acest sens, au fost alocate peste 8 milioane de lei. Durata unui curs va fi în mediu de 120 de ore, în dependență de nivelul de competență lingvistică, comparativ cu cursul din 2023 care avea 60 de ore”, se arată în comunicatul publicat de MEC.