Ministerul Educației din Republica Moldova dă bani acestor elevi. O condiție e esențială
- Nicolae Comănescu
- 15 decembrie 2023, 20:20
Ministerul Educației vrea să realizeze o reorganizare a școlilor. Pentru acest proiect, oficialii au anunțat că investesc bani, pe care îi vor acorda anumitor elevi.
Un proiect aflat în lucru, pe masa oficialilor din Ministerul Educației din Republica Moldova urmărește o reorganizare a instituțiilor școlare. Mai exact, comasarea celor mari cu cele mici. Pentru acest lucru, este nevoie ca elevii de la instituțiile mai mici să se transfere la cele mari. Așa că ei vor fi stimulați cu ajutoare financiare.
Este vorba despre o alocație ce va fi acordată părinților elevilor care vor face acest pas. „Părinții care își vor transfera copiii într-o școală cu educație mai calitativă, vor primi o alocație lunară în valoare de până la 50 de euro pe lună”. A anunțat ministrul Educației, Dan Perciun, în plenul Parlamentului de la Chișinău.
Ministerul Educației, un amplu proiect pentru eficientizarea învățământului
Pentru a încuraja și mai mult procesul transferului elevilor din școlile mici în cele mari, cei de la Ministerul Educației vor oferi și alimentație, dar și transport gratuit. Autoritățile își propun să procure 70 de autobuze școlare: 60 urmează să ajungă în Republica Moldova în luna septembrie a anului viitor.
În școlile mici din Moldova, 7 din 10 elevi sunt analfabeți funcționali, iar în școlile mari 3 din 10. Potrivit rezultatelor testului PISA 2023, elevii din sate înregistrează performanțe mai slabe la învățătură, decât cei care studiază în orașe.
De asemenea, și profesorii ar putea primi o alocație dacă se vor transfera într-o instituție de învățământ alăturată. De asemenea, pentru a stimula profesorii să rămână în sistemul educațional și pentru a „crește prestigiul profesiei”, ministrul propune majorări salariale, plăți unice, sporuri de performanță și debirocratizare.
Precizările făcute de ministrul Educației
„La un deficit de 7 mii, avem doar 200 de oameni care vin în sistem. Vă dați seama că este nevoie de 30 de ani pentru a acoperi acest deficit. Aceasta dacă rămân toți cei care sunt astăzi, nimeni nu îmbătrânește, nu se pensionează etc”, afirmă ministrul Educației.
Ministrul Dan Perciun a mai afirmat că este la fel de important să fie menținuți și cei care activează astăzi în sistem.
În bugetul pentru anul 2024 Guvernul a prevăzut 1,6 miliarde de lei pentru majorarea cu 15% a salariilor cadrelor didactice.
Sistemul educațional avea la începutul anului de studii 2023-2024 circa 102.000 de angajați. Un profesor începător are un salariu de circa 6.700 de lei, iar unul cu experiență - 9.500 de lei, după cum anunță moldova.europalibera.org.