Nicolae Ciucă, clarificări legate de referendumul local. În ce condiții ar putea vota bucureștenii
- Mădălina Sfrijan
- 18 octombrie 2024, 14:09
Nicolae Ciucă a adus în prim plan referendumul propus de Nicușor Dan, menționând ce demersuri se vor face în acest sens. PNL va depune în Parlament un proiect de lege, conform căruia referendumul local ar putea fi organizat în aceleaşi secţii de vot cu alegerile naţionale.
În cazul organizării unui referendum, bucureștenii vor trebui să răspundă la întrebările:
2. Sunteţi de acord ca Primarul General al Municipiului Bucureşti să emită Autorizaţiile de Construire pe întreg teritoriul administrativ al oraşului?
Nicolae Ciucă, despre referendumul local
După întâlnirea cu primarul Bucureștiului, a anunțat că PNL va depune în Parlament un proiect de lege în acest sens. Astfel, referendumul ar putea să se desfășoare în aceleași secții cu alegerile viitoare.
În cazul în care acesta nu va fi adoptat de Parlament, se vor deschide secții separate în Capitală.
Controverse privind legalitatea acestuia
În prezent, pe scena politică există discuții privind legalitatea acestui demers. Potrivit liderului PNL un astfel de referendum ar reprezenta vocea cetățenilor, motiv pentru care discuțiile de această natură nu ar avea sens.
„În democraţie, trebuie să înţelegem că vocea poporului este suverană şi noi nu trebuie să blocăm, nu trebuie să punem pumnul în gură oamenilor. Motiv pentru care legalitatea acestui demers este foarte clară”, a spus președintele Partidului Național Liberal.
Președintele PNL Nicolae Ciucă, demers legat de referendumul local
Potrivit reprezentantului PNL, în următoarea perioadă ar trebui să fie clarificate prevederile ce țin de organizarea acestuia.
„Dacă nu este referendum naţional, atunci el se poate desfăşura organizându-se secţii de votare separate”, a mai spus liberalul.
Potrivit președintelui PNL nu ar fi vorba despre Ordonanţă de urgenţă, procedură care ar fi implicat semnăturile celor doi miniștri. În plus, în anul 2016, un astfel de demers a fost contestat de Curtea Constituțională.
„Dacă nu va trece în Parlament, atunci se vor organiza secţii de vot pentru referendum separat în cadrul secţiilor de vot care au fost organizate pentru parlamentare sau prezidenţiale. Vom face tot ceea ce depinde de noi, astfel încât acest demers să se concretizeze”, a mai spus liderul politic.