Cât de fidel este Adrian Alexandrov. Răspunsul surprinzător dat de iubitul Elenei Udrea

Cât de fidel este Adrian Alexandrov. Răspunsul surprinzător dat de iubitul Elenei UdreaSursă: Adrian Alexandrov/ Facebook

Adrian Alexandrov a povestit că a văzut-o pentru prima dată pe Elena Udrea în 2015 la o conferință, dar că i-a fost rușine să se bage cu ea în seamă. În 2016, el a zărit-o pe aceasta la sala de fitness, dar tot a avut tupeul să inițieze o conversație. Iubitul Elenei Udrea a vorbit și despre fidelitate.

N-a avut curaj să o bage în seamă

„Eu prima dată am văzut-o pe Elena în 2015. Era o conferință, ceva teme legate de politică. Acolo am văzut-o live prima dată, în rest, așa cum o vedeam cu toții la televizor.  Nu am interacționat, că era sala plină. Ea vorbise acolo, eu atunci o văzusem pentru prima dată live. Pe urmă, în 2016, aici începe să fie un pic povestea amuzantă. Mergeam în a doua parte a zilei la sală și auzisem că ea venea dimineața la sală. Acolo veneau foarte multe persoane publice. Nu ne întâlnisem cât am fost eu acolo o perioadă, dar într-o seară, intră Elena Udrea în sală”, a declarat Adrian Alexandrov.

Cum au început să vorbească Adrian Alexandrov și Elena Udrea

Într-un final, cei doi au început să discute la sală, iar Alexandrov i-a dat o carte de vizită. La câteva zile distanță, Elena Udrea i-a dat mesaj.

„Vorbeam amândoi la persoana a doua și a spus o chestie cu care mi-a atras atenția: «Nu te-am mai văzut la sală» și am spus că nu mai vin, pentru că nu am permis o perioadă. Nu aveam nicio carte de vizită la mine, m-am scuzat, dar aveam biroul foarte aproape.  La câteva zile după, am început să vorbim. Mi-a dat ea un mesaj”, a mai spus partenerul fostului ministru în podcastul lui Bursucu.

Elena Udrea

Elena Udrea. Sursă foto: facebook.com/EUdrea

Adrian Alexandrov, despre infidelitate

Iubitul fostului ministru a fost întrebat și dacă a căzut în ispită în această perioadă dificilă, dar nu a oferit un răspuns concret. „Dacă am căzut în ispită în toată perioada asta? Dacă poți defini ce înseamnă ai căzut în ispită…”, a răspuns Alexandrov. Cu toate acestea, el a spus de nenumărate ori că pe primul loc este fiica sa.

Revista presei