Renaște Vertu din propria cenușă? Foştii angajaţi lansează un nou brand. Prețul exorbitant al telefonului din titan

Renaște Vertu din propria cenușă? Foştii angajaţi lansează un nou brand. Prețul exorbitant al telefonului din titan

După falimentul companiei Vertu, care a impus pe piață modele de lux devenite iconice, lipsa ofertelor pe segmentul premium este suplinită acum de un nou brand cu o motivație similară.

Mai mulţi foşti angajaţi Vertu s-au asociat şi au format o nouă companie, cu acelaşi obiect de activitate: vânzarea unor telefoane puţin diferite de cele obişnuite, la preţuri foarte mari.

Fostul director pe partea de design de la Vertu, împreună cu mai mulţi colegi, au format Xor, o companie care-şi propune să ocupe locul liber lăsat în piaţa telefoanelor de lux de dispariţia Vertu. La fel ca fosta divizie Nokia, Xor vrea să vândă telefoane de lux, iar primul produs disponibil pe piaţă va fi Xor Titanium, potrivit incont.

Xo Titanium va costa 4.000 de dolari

Numele viitorului telefon vine să reflecte faptul că la construcţia acestuia s-a folosit titan. Altfel, cu câteva excepţii, Xor Titanium este un telefon cât se poate de simplu. Funcţiile viitorului device se limitează la convorbiri audio via 2G/3G şi SMS-uri. Nu există facilităţi avansate, iar dispozitivul nu este un smartphone pe care să se poată instala alte aplicaţii decât cele cu care este livrat.

Ne puteți urmări și pe Google News

Xor Titanium poate fi încărcat wireless şi are funcţie de estompare a zgomotului în timpul convorbirilor. O funcţie care-l diferenţiază este cea de măsurare a calităţii aerului. Producătorul spune că una dintre calităţile viitorul telefon este securitatea, convorbirile urmând a fi criptate end-to-end la nivel de hardware folosind protocolul AES256.

Deşi nu vine cu multe facilităţi în plus faţă de un dispozitiv retro de la HMD, care costă 50 de dolari, Xor Titanium va costa în jur de 4.000 de dolari şi va fi lansat în primul trimestru al anului viitor.

Antecedentul Asper P

Brandul de telefoane Vertu are o istorie lungă, însă un lucru a rămas tot timpul constant de-a lungul anilor: preţul exorbitant al dispozitivelor sale. Acestea nu au fost doar dispozitive „de lux”, ci erau dedicate unui tip de utilizator pentru care un telefon scump era o adevărată reprezentare a stilului de viaţă.

După falimentul din 2017 producătorul britanic a revenit, în 2018, cu lansarea Aster P, unul dintre cele mai scumpe modele ale sale. Aster P este unul dintre cele mai bine construite modele din lume, fiind realizat parţial manual, cu o ramă din titan, un ecran acoperit cu safir şi piele de crocodil pe partea din spate.