Regina muzicii pop trece prin clipe de coşmar: „Fii o fetiţă cuminte şi ciocul mic”

Regina muzicii pop trece prin clipe de coşmar: „Fii o fetiţă cuminte şi ciocul mic”

Taylor Swift îşi acuză managerii săi de „tiranie”.Conflictul cu magnatul muzicii, Scooter Braun, include şi controlul creaţiilor cântăreţei de 29 de ani.

Cântăreaţa americană Taylor Swift a relansat joi ostilităţile cu managerii săi acuzându-i că o împiedică să facă un spectacol şi să lanseze un documentar pe Netflix despre viaţa sa. Această ştire reia cearta dintre regina muzicii pop şi magnatul muzical Scooter Braun. Taylor Swift anunţase din august că vrea să înregistreze din nou succesele sale pentru a prelua din nou controlul asupra creaţiilor sale cu eticheta Big Machine Label, care obţinuse cea mai mare parte a înregisrtrărilor.

Următoarea sa apariţie, la American Music Award, va avea vreun impact?

Cântăreaţa a scris ieri, într-o postare pe blogul său, că Scooter Braun şi asociatul său, Scott Borchetta, exercitau un „control tiranic” asupra sa. Taylor Swift acuză pe cei doi că au spus echipei sale că „nu le este permis să cânte vechile cântece la televiziune” fiindcă „ar fi ca şi cum ar înregistra din nou piesele şi că are acest drept abia anul viitor”. Acest lucru ar putea dăuna evoluţiei sale prevăzută la American Music Awards din luna aceasta, unde va primi premiul de artist al deceniului.

„Hei, fii o fetiţă cuminte şi ciocul mic”

„În plus, nu aşa am plănuit anunţul acestei ştiri”, a continuat artista, „Netflix a creat un documentar despre viaţa mea din ultimii ani. Scott şi Scooter au interzis folosirea vechilor mele piese sau extrase din evoluţiile mele pentru acest proiect, mai ales că în film nu sunt menţionaţi şi ei sau Big Machine Records”. „Mesajul pe care mi-l trimit e foarte clar”, a spus Taylor Swift. „Hei, fii o fetiţă cuminte şi ciocul mic”.

Taylor Swift şi-a invitat fanii şi alţi artişti s-o susţină în această dură bătălie

Scooter Braun şi Scott Borchetta n-au comentat încă public cazul. Nu încape nicio îndoială că reţelele de socializare vor lua foc curând, trezindu-se la viaţă, potrivit 20 Minutes.

Ne puteți urmări și pe Google News