Regele Cioabă, REACŢIE la propunerea Guvernului indian de a recunoaşte TOŢI ROMIIpentru Bollywood
- Alexandra Iancu
- 4 martie 2016, 13:24
Regele Cioabă s-a arătat entuziasmat cu privire la propunerea Guvernului indian privind recunoaşterea tuturor romilor ca fiind cetăţeni indieni. Liderul romilor a declarat că acceptă această propunere şi că romii sunt pregătiţi să fie recunoscuţi drept cetăţeni indieni.
Sushma Swaraj, ministrul indian de Externe a precizat că cele aproximativ 20 de milioane de romi care se află în peste 30 de țări sunt parte a diasporei indiene, informează India Times.
„Voi sunteți fiii Indiei, care ați migrat și ați trăit în condiții grele în țări străine, în decursul veacurilor. În ciuda tuturor greutaților, v-ați păstrat identitatea indiană. Marea comunitate de 20 de milioane de țigani trăiește în mai mult de 30 de țări din Asia de Vest, Europa, America și Australia și toți sunt urmași ai străbunilor noștri”, a spus ministrul în cadrul unei întâlniri cu delegați romi din toată lumea.
„Romii sunt originari din India, există mulți savanți și cercetători care au adus dovezi că originile rromanis sunt în India. Folosim aceleași cuvinte indiene, provenim din mareața India. Vrem ca India să recunoscă romii ca diaspora a sa și să ne ofere cetățenie”, a declarat Jovan Damjanovic, presedintele World Roma Organisation- Rromanipen.