După ce "alb-violeţii" început să joace meciuri fără spectatori, odată cu retrogradarea, clubul timişorean a decis să reducă terifele la abonamente cu 25 la sută.
Începând de luni, la magzinul de suveniruri din zona vestiarelor, de la stadionul “Dan Păltinișanu”, încep să se vândă abonamentele pentru sezonul 2011-2012 al Diviziei B.
Cel mai ieftin abonament costă 90 lei, la peluze, iar la tribune costă 250 lei, cu un sfert mai puţin faţă de preţurile la Policarduri practicate în sezonul trecut.
Conducerea clubului a stabilit următoarele prețuri pentru sezonul 2011-2012 al Diviziei B: 90 de lei la peluze, 140 de lei la tribunele I și II, 250 de lei la tribuna 0, 2.000 de lei la loje și 3.000 de lei la VIP
Până miercuri, 17 august, inclusiv, cei care au avut abonamente în stagiunea trecută şi le reînnoiesc, pot să își păstreze locul. De asemenea, primele 100 de persoane care își fac policard vor primi cadou câte o cartelă telefonocă prepay, de la Cosmote.
S-a stabilit și prețurile biletelor de pe teren propri în liga secundă: 8 lei la peluze, 12 lei la tribunele I și II, 20 de lei la tribuna 0, 150 de lei la loja și 200 de lei la VIP.