Sursa foto: 244143863 © Scaliger | Dreamstime.com
Din cuprinsul articolului
Gazul rusesc continuă să joace un rol central în Europa, chiar dacă Bruxelles-ul declară contrariul. Datele oficiale din 2025 arată că Uniunea Europeană importă în continuare cantități semnificative de gaz din Rusia, în special prin LNG și, într-o măsură mai mică, prin conductele Druzhba și TurkStream, potrivit analiștilor de la The European Conservative.
În iulie 2025, cele cinci state europene care au plătit cel mai mult furnizorilor ruși au transferat peste 1,1 miliarde de euro, ceea ce demonstrează că tranziția energetică rămâne graduală și costisitoare.
Obiectivul Comisiei Europene de a elimina importurile de gaz rusesc până la 1 ianuarie 2028 se confruntă cu provocări reale, legate atât de infrastructură, cât și de contracte pe termen lung și costuri.
Cifrele oficiale: cât gaz rusesc mai intră în UE
Analiza plăților și fluxurilor de energie arată un peisaj complex. În iulie 2025, cele cinci state europene cu cele mai mari plăți către furnizorii ruși au fost:
- Ungaria: 485 milioane €
- Franța: 239 milioane € (toate sub formă de LNG)
- Slovacia: 169 milioane €
- Belgia: 102 milioane €
- Spania: 66 milioane €
Aceste sume reprezintă mai mult de două treimi din importurile de gaz, transferate prin TurkStream sau transportatori LNG.
Comparativ cu luna precedentă, când totalul UE se ridica la 1,47 miliarde €, se observă o ușoară reducere, dar fluxurile rămân semnificative.
gaz rusesc / sursa foto: dreamstime.com
Pe ansamblu, ponderea Rusiei în importurile europene de gaz s-a redus treptat: primul trimestru al anului 2025 arată că SUA a devenit principalul furnizor de LNG către UE, cu 50,7%, în timp ce Rusia rămâne pe locul doi, cu 17%.
În ceea ce privește gazul prin conducte, Norvegia conduce cu 52,6%, urmată de Algeria cu 19,4%, iar Rusia cu 11,1%.
Strategia Comisiei Europene pentru eliminarea dependenței
Comisia Europeană și-a propus să elimine complet importurile de gaz, petrol și materiale nucleare din Rusia până la 1 ianuarie 2028. Această tranziție este însă una graduală, reflectată în fluxurile reale și în contractele pe termen lung.
Planul prezentat la 6 mai 2025 a stabilit cadrul general, iar propunerea legală din 17 iunie a adăugat instrumente de reglementare menite să limiteze chiar și LNG-ul rusesc și achizițiile spot până la sfârșitul anului 2025. Printre măsurile-cheie se numără:
- Trasabilitatea originii gazului pentru a evita amestecurile opace
- Interzicerea contractelor spot cu gaz rusesc la sfârșitul lui 2025
- Limitarea utilizării infrastructurii europene LNG de către Rusia
- Adoptarea pachetului prin majoritate calificată, pentru a evita veto-uri naționale
Această abordare arată că UE merge mai departe de simple declarații politice: este nevoie de instrumente juridice precise pentru a transforma angajamentele în acțiune concretă.
LNG-ul american și costurile tranziției
Înlocuirea gazului rusesc cu LNG aduce și provocări economice semnificative. LNG-ul american, principala sursă pentru UE, poartă un premium față de gazul rusesc prin conducte și, în anumite perioade, chiar față de LNG-ul rusesc care ajunge în Europa.
Diferențele de preț pot ajunge până la 40%, variind în funcție de condițiile pieței, ruta de transport și tipul contractului.
Prețul carburanților
Acest premium are efect direct asupra consumatorilor și industriei:
- Creșterea facturilor la energie pentru gospodării
- Costuri mai mari pentru producția industrială dependentă de gaze
- Presiune suplimentară asupra companiilor care nu pot transfera imediat costurile către consumatori
Mai mult, contractele pe termen lung pentru regazificare și aprovizionare limitează flexibilitatea traderilor și a terminalelor, astfel încât dependența de LNG american va persista cel puțin până la mijlocul deceniului.
Infrastructura europeană și fluxurile de gaz rusesc
Harta intrărilor și reexporturilor de gaz arată că tranziția nu este uniformă:
- Franța: terminalul Dunkirk servește ca poartă de intrare și reexport către Germania și Olanda.
- Belgia: portul Zeebrugge funcționează ca hub logistic pentru LNG rusesc și reexporturi.
- Spania: reduce achizițiile, dar rămâne un consumator constant de LNG rusesc.
- Olanda: primește reexporturi și servește ca punct de tranzit regional.
În ceea ce privește crudele, Druzhba, mai ales ramura sa sudică, transportă petrol rusesc către Ungaria și Slovacia, în timp ce TurkStream rămâne principala conductă directă către Europa Centrală.
După lucrări de mentenanță în iunie 2025, fluxurile au revenit la nivelul obișnuit, indicând că dependența nu a dispărut.
Dependența pe țări
Imaginea variază semnificativ între state:
- Ungaria și Slovacia: continuă să rafineze petrol rusesc, Ungaria fiind lider în plățile către furnizori.
- Franța: principalul punct de intrare pentru LNG rusesc, cu reexporturi către nordul Europei.
- Belgia: rol de hub logistic, sub monitorizarea noilor reguli UE.
gaz rusesc / sursa foto: dreamstime.com
- Spania: reducere a expunerii față de 2024, dar menținere a fluxurilor LNG rusești.
- Olanda și Germania: expunere directă limitată, dar primesc gaz rusesc prin reexporturi și swap-uri regionale.
Această distribuție arată că, deși strategia generală este de reducere a dependenței, implementarea efectivă depinde de infrastructură și de deciziile naționale.
Riscuri și provocări economice
Tranziția de la gazul rusesc la alternative mai scumpe aduce și riscuri:
- Creșterea costurilor pentru gospodării: LNG-ul premium poate crește facturile la energie și poate afecta costul vieții.
- Presiune pe industrie: sectoarele intensive energetic vor resimți costurile mai mari și vor avea nevoie de ajustări operaționale sau de subvenții.
- Limitări contractuale: acordurile pe termen lung cu terminalele LNG și furnizorii americani reduc flexibilitatea și fac tranziția mai lentă.
- Riscuri geopolitice: menținerea unor fluxuri rusești, chiar reduse, menține legături economice cu Moscova și poate afecta unitatea europeană în deciziile viitoare.
Chiar dacă legislația UE intră în vigoare în 2025, gazul rusesc va continua să fie prezent în cantități reduse, în faze succesive.
Autonomia politică versus costurile economice
Reducerea dependenței de gazul rusesc oferă UE avantaje politice clare:
- Mai puțină influență externă asupra deciziilor energetice și geopolitice
- Capacitatea de a sancționa mai eficient Rusia fără riscuri imediate pentru aprovizionare
Dar autonomia vine la un preț:
- Majorarea prețului gazului pentru consumatori și industrie
- Companii expuse la LNG premium și volatilitate de preț
- Necesitatea unor politici de compensare și sprijin pentru statele cele mai dependente
Astfel, viitorul până în 2027 va fi dominat de întrebarea nu doar de la cine cumpără UE gaz, ci la ce preț. Echilibrul între autonomie politică și presiunea economică va defini succesul tranziției.
