RECORD ÎN JAPONIA: A plătit 736.000 de dolari pentru un peşte | FOTO
- Ana Zid ărescu
- 5 ianuarie 2012, 19:27
În prima licitaţie din acest an organizată în piaţa de peşte din Tokyo, un ton de 232 de kilograme s-a vândut cu 736.000 de dolari (56,49 millioane de yeni). Este cel mai scump peşte licitat în Japonia în ultimii zece ani.
Tonul a fost prins în nordul insulei nipone Honshu.
Câştigătorul licitaţiei este Kiyoshi Kimura, preşedintele companiei Kiyomura, care operează cel mai popular lanţ de restaurante sushi. Kimura a reuşit să câştige în faţa rivalului său de la Hong Kong, Ricky Cheng, un proprietar de restaurante care a câştigat licitaţiile din ultimii doi ani. La rândul său, anul trecut Cheng a bătut recordul ultimului deceniu, când a cumpărat un peşte gigant cu 369.000 de dolari, conform ABC News.
"În loc să dau peştele la export am vrut să ofer japonezilor peşte de calitate. Dezastrul din 11 martie (cutremurul, tsunami-ul şi catastrofa nucleară) au afectat teribil această ţară. Eu am vrut să ridic spiritele şi să-i încurajez şi pe alţii să ajute la refacerea Japoniei", a spus Kiyoshi Kimura. Japonezii consumă aproximativ 80% din tonul prins în Pacific şi în Atlantic. Din ton, japonezii prepară un sushi premium, numit "otoro", care poate ajunge şi la 24 de dolari bucata în restaurantele din Tockyo.