Chiar dacă Real Madrid e la cinci lungimi în spatele liderului din Primera Division, Atletico Madrid, care are şi un meci mai puţin disputat, Karim Benzema afirmă, pe un ton categoric, că trupa de pe stadionul „Santiago Bernabeu” nu renunţă încă la apărarea titlului.

„Galacticii” au evitat în ultimele minute, o înfrângere în derby-ul cu gruparea lui Diego Simeone, iar experimentatul atacant francez în vârstă de 33 de ani crede că Realul nu şi-a spus ultimul cuvânt în acest sezon.

„Cred că am făcut un meci bun şi am obţinut un punct foarte important. Din punctul nostru de vedere, această remiză arată că titlul nu este încă jucat” a fost mesajul optimist al lui Benzema, de la sfârşitul confruntării de pe „Wanda Metropolitano”.

Minutul 88, fatidic pentru Atletico

Vârful din Hexagon a ţinut-o în viaţa pe formaţia pregătită de tehnicianul Zinedine Zidane, printr-un gol înscris cu numai două minute înainte de fluierul final al centralului Hernandez. Benzema regretă însă că nu şi-a trecut o dublă în cont.

„A fost o fază frumoasă, dar sunt puţin supărat, fiindcă aş fi putut să marchez şi cu câteva minute mai devreme” a explicat, puţin deranjat, fotbalistul de 1,85 metri, care şi-a trecut deja numele pe lista marcatorilor, în actuala ediţie din La Liga, de nu mai puţin de treisprezece ori.

Francezul, proaspăt recuperat după o accidentare

Benzema, care, de ani buni, nu mai face parte din planurile selecţionerului campioanei mondiale din 2018, Didier Deschamps, a fost la un pas de a rata confruntarea cu Atletico. Jucătorul francez s-a refăcut chiar pe ultima sută de metri, după o accidentare ce l-a ţinut pe tuşă trei meciuri consecutive.

Benzema nu se mai confruntă cu probleme medicale şi va fi, cel mai probabil, aruncat în luptă, de Zinedine Zidane, din primul minut al întâlnirii de sâmbătă cu Elche, dar şi în returul din Champions League, cu revelaţia din Italia, Atalanta Bergamo.
Photo 210103733 © Andrew ZimmerDreamstime.com