Realitatea zguduie lumea. Nu e nicio ironie. România, printre cele mai sigure țări de pe glob

Realitatea zguduie lumea. Nu e nicio ironie. România, printre cele mai sigure țări de pe glob

Pandemia de coronavirus a paralizat întreaga lumea. În vreme ce în unele state numărul de infectări a atins cifre alarmante, se pare că sunt și câteva state care sunt multe mai sigure.

Pandemia de coronavirus a făcut ravagii în întreaga lume, însă unele țări au fost puse în fața unei situații cu adevărat dificile. State precum Franța, Germania sau SUA păreau că pot gestiona cu succes această molimă, însă realitatea s-a dovedit a fi cu totul alta. În tot acest haos, se pare că există și state în care ar fi destul de sigur să trăiești, scriu jurnaliștii de la Bloomberg.

Astfel, prestigioasa publicație a analizat situația din 53 de țări și a realizat un clasament, luând în considerare anumiți factori precum creșterea numărului de infectări, rata mortalității, capacitățile de testare pentru COVID-19, dar și acordurile de furnizare a vaccinurilor și capacitatea și pregătirea sistemului sanitar.

România, una dintre cele mai sigure țări

Potrivit acestui top, țările în care este cel mai sigur să trăiești în aceste vremuri sunt Noua Zeelandă, Japonia, Taiwan, Coreea de Sud și Finlanda. La polul opus se află state precum Belgia, Peru, Argentina și Mexic.

Spre surprinderea multora, în topul realizat de Bloomberg, România a fost clasificată drept un loc sigur, țara noastră fiind clasată pe locul 43, înaintea Franței și Cehiei.

Evoluția pandemiei de coronavirus în România, vineri, 27 noiembrie

Până astăzi, 27 noiembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 457.848 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19), după ce ieri, 26 noiembrie, s-au înregistrat 9.005 în 24 de ore.

326.657 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 8.499 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Până astăzi, 10.884 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 26.11.2020 (10:00) – 27.11.2020 (10:00) au fost raportate 172 de decese (109 bărbați și 63 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 13.157. Dintre acestea, 1.226 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 4.048.536 de teste. Dintre acestea, 35.610 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 23.026 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 12.584 la cerere.

De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate și rezultatele a 1.039 de teste prelucrate anterior ultimelor 24 de ore și transmise până la data de 27 noiembrie.