Realitatea Plus, sancționată din nou. CNA: Campania contra lui Becali, execuție politică
- Raluca Dan
- 30 iulie 2025, 10:55
CNA. Sursa: WikipediaConsiliul Național al Audiovizualului (CNA) a decis marți să aplice mai multe sancțiuni postului Realitatea Plus, pentru emisiuni difuzate în luna iunie, în care au fost vizate în mod repetat și dezechilibrat mai multe persoane și organizații.
Realitatea Plus, sancționată pentru atacurile repetate la adresa lui Ponta
CNA a transmis că, în cazul lui Victor Ponta și Gigi Becali, Realitatea Plus a avut un comportament „programatic de încălcare a legii”.
Vicepreşedintele CNA, Valentin Jucan, a criticat modul în care postul motivează absența punctului de vedere al persoanelor vizate: „Faptul că spui pe post «am solicitat un punct de vedere şi persoana nu doreşte să intervină» nu se substituie obligaţiilor postului de a fi echilibrat”.
Consiliul a decis aplicarea unei somații publice pentru atacurile repetate la adresa lui Ponta. În acest context, Mircea Toma, membru CNA, a comentat ironic: „ar trebui să sancţionăm emisiunile în care nu a fost prezent domnul Ponta”.

Victor Ponta. Sursa foto: facebook / Victor Ponta
Campanie agresivă împotriva lui Becali
Referindu-se la cazul lui Becali, Mircea Toma a spus că acesta a fost atacat în mod repetat, prin reluarea unor intervenții mai vechi și folosirea declarațiilor din trecut doar pentru a susține atacurile. El a descris campania împotriva lui Becali ca fiind „un act de execuție politică”.
Consiliul a impus obligația de a difuza timp de 10 minute textul sancțiunii legate de campaniile împotriva lui Becali. Această difuzare va avea loc miercuri, 6 august.
„Este atacat în fel şi chip. Sunt citate intervenţii anterioare, se folosesc declaraţii vechi doar pentru a continua atacul. Emisiunile au avut o frecvenţă aproape zilnică între 22 mai şi 25 iunie”, a mai spus acesta.

Gigi Becali. Sursa foto: Captură video
De asemena, CNA a mai analizat trei emisiuni consecutive, Prime Time News din 9 și 10 iunie și Culisele din 11 iunie, în care fostul ministru Sebastian Burduja a fost acuzat că ar fi „atentat la securitatea națională”. Pentru aceste emisiuni, Consiliul a aplicat o amendă de 10.000 de lei.
Dezastrul de la Praid, pus pe seama castorilor
Un alt caz discutat a fost cel al Fundației Conservation Carpathia, vizată de Realitatea Plus în contextul inudațiilor de la Salina Praid. Postul a susținut că animalele responsabile pentru aceste pagube ar fi castorii, care ar fi modificat cursul unui pârâu. În emisiuni, organizația a fost prezentată ca fiind condusă de persoane „de sorginte maghiară” și sprijinită de un miliardar elvețian, care ar fi adus familii de castori în zona Praid.
Situația este însă diferită. Potrivit declarațiilor reprezentanților organizației, activitatea acesteia se desfășoară în zona Făgăraș, nu în județul Harghita. În acest context, CNA a amendat postul cu 30.000 de lei.
Mircea Toma a declarat că informațiile despre organizație puteau fi găsite cu ușurință pe internet.
„O înjosire mai importantă a calităţii de jurnalist este greu de identificat. Să poţi verifica în 30 de secunde şi să nu o faci (...). A fost misiunea timp de trei zile a postului să execute această fundaţie pentru activităţile ei”, a spus Mircea Toma.