Real Madrid și Atletico Madrid, victorii CATEGORICE. În partidele jucate de cele două echipe din capitala Spaniei s-au marcat 15 GOLURI

Real Madrid și Atletico Madrid, victorii CATEGORICE. În partidele jucate de cele două echipe din capitala Spaniei s-au marcat 15 GOLURI

Real Madrid a învins-o detașat pe Betis Sevilla, scor 6-1, într-o confruntare din etpa a 8-a a Primerei Division. Atletico Madrid s-a impus pe teren propriu, scor 7-1, contra Granadei.

Real Madrid a făcut spectacol în partida disputată, sâmbătă seara, în deplasare, cu Betis Sevilla, în runda a 8-a a campionatului Spaniei. „Galacticii” veneau după trei etape fără victorie și s-au impus în fața „alb-verzilor” cu 6-1. Golurile Realului au fost reușite de Varane (4), Benzema (31), Marcelo (39), Isco (45 și 62) și Ronaldo (78). Pentru gazde a punctat Cejudo, în minutul 55.

Și Atletico Madrid a funcționat perfect în meciul cu Granada, de pe „Vicente Calderon”, câștigat cu scorul de 7-1. Oaspeții au deschis scorul datorită reușitei lui Cuenca (18), dar gazdele au revenit prin Carrasco (34, 45 și 61), Gaitan (63 și 81), Correa (85) și Tiago (87). În clasament, Atletico se află pe primul loc (18 puncte), la egalitate cu Real Madrid. FC Sevilla este pe 3, cu 17 puncte, iar FC Barcelona se află pe poziția a 4-a, cu 16 puncte.