PRIMA REACȚIE a lui BECALI după ce FCSB a pierdut CALIFICAREA: „Eu sunt de vină”
- Andrei Arvinte
- 31 august 2018, 09:18
Patronul FCSB, Gigi Becali, a declarat că el este singurul vinovat pentru rateul echipei. Acesta consideră că „aceasta a fost voia Domnului”.
Finanțatorul Stelei, Gigi Becali, s-a declarat vinovat pentru eliminarea echipei sale din Europa League, scrie Antena3.
„S-a pierdut și acolo, s-a văzut de acolo că nu a vrut Dumnezeu. Am furat un portar, mi-a dat Dumnezeu pedeapsă. L-am furat pe Vlad și am pierdut calificarea. Dacă era Messi al portarilor, era al Craiovei. Așa am gândit eu câ e pedeapsa lui Dumnezeu. O să-i spun și eu, nu mai dansa măi în poartă.
Așa a vrut Dumnezeu, vina e a mea, păcatele mele. E una dintre cele mai triste mai seri de-ale mele în fotbal. Și 2-0 să ai la pauză. Nu mă mai așteptam la pauză.
Ce are vreo vină Dică când un portar bagă mingea în poartă. Vina a mea, că am luat acest portar. Banii dă-i încolo de bani, coeficientul e problema. Va fi foarte greu să ne mai calificăm", a declarat Becali, după calificarea pierdută în fața lui Rapid Viena.