Reacția Vioricăi Dăncilă după ce a pierdut puterea! Știe că a fost trădată de colegi!
- Laurențiu Teodorescu
- 10 octombrie 2019, 15:14
Deja fostul prim-ministru al României, Viorica Dăncilă a oferit prima reacție după căderea guvernului.
UPDATE:
Premierul Viorica Dăncilă a postat un mesaj pe Facebook.
„Mulțumim cetățenilor care ne-au acordat încrederea în 2016 și mulțumim celor care ne-au susținut și ne-au stat alături pe durata acestui mandat. Am guvernat pentru oameni, pentru România și pentru mai bine. Așa cum am mai spus, nu am avut o guvernare perfectă, dar am avut o guvernare cu rezultate, o guvernare eficientă, orientată spre români și bunăstare, spre măsuri de sprijin pentru toate categoriile sociale și progres economic pentru țară.
Am guvernat mai bine decât guvernele de dreapta și așa o vom face de fiecare dată când vom avea acest mandat. Noi nu ne-am bătut joc de oameni niciodată, nu le-am tăiat veniturile, nu i-am discriminat și nu i-am aruncat în sărăcie. Îmi doresc, spre binele acestei țări, să nu ajungem să retrăim vremurile guvernării PDL.
Respectăm decizia Parlamentului de astăzi și așteptăm propunerea de guvern și un program de guvernare serios și coerent. Îi cer președintelui Iohannis, artizanul acestui haos, să numească rapid un guvern capabil, dacă are de unde.
Partidul Social Democrat își va continua lupta pentru români, își va urmări proiectul pentru țară și va lupta, în fiecare zi, în fiecare clipă, pentru ca această alianță a nepriceperii, a austerității și a oportunismului să nu ajungă să facă României tot răul de care e în stare.
PSD nu e o opoziție facilă și o vor simți curând. Să îi vedem la treabă! Așteptăm astăzi formula guvernamentală și programul de guvernare!”, a scris Viorica Dăncilă pe Facebook.
Știre inițială:
Liderul PSD afirmă că părăsește Palatul Victoria cu fruntea sus, convinsă că a făcut tot ce depindea de ea pentru ca social-democrații să rămână la guvernare.
Atac la „trădătorii” din PSD
„Am sentimentul datoriei împlinite”, au fost primele cuvinte rostite de Viorica Dăncilă. În opinia sa, moțiunea de cenzură a trecut mai ales cu ajutorul unor parlamentari colegi din PSD, care au trădat partidul! „După cum ați văzut, moțiunea a trecut, toate partidele s-au unit, au fost și parlamentari PSD care au trădat! Plecăm cu sentimentul datoriei împlinite”.
Chiar dacă nu a explicat ce va face în continuare, Viorica Dăncilă s-a grăbit să declare că abia așteaptă să vadă ce propunere de guvern va înainta Opoziția.
„Le doresc celorlalți să vină cât mai repede în plen cu noul Guvern. Îmi doresc ca președintele să numească cât mai repede, chiar și astăzi, un alt premier”.
„Nu mă tem de absolut nimic”
Chestionată pe marginea luptelor pentru putere din interiorul PSD - celebra „noapte a cuțitelor lungi” este așteptată să urmeze -, Viorica Dăncilă a răspuns calm: „Nu mă tem absolut de nimic!”.
Referitor la tactica aleasă de PSD, Dăncilă nu își reproșează nimic, afirmând: „De ce era să vin cu remanierea dacă era moțiune?!”
În privința atacului președintelui Klaus Iohannis la adresa SIIJ, șeful PSD și-a exprimat încrederea că justiția nu va fi subordonată politic: „Am vorbit despre Secția de Investigare a Magistraților, nu cred că trebuie să fie desființată prin Ordonanță de urgență. Cred în continuare în independența Justiției”.