Reacția premierului desemnat după anunțul PSD: Siegfried Mureșan consideră decizia un gest ostil
- Nicolae Comănescu
- 21 septembrie 2026, 20:30
Premierul desemnat, Siegfried Mureșan, a anunțat că nu intenționează să se retragă din cursa pentru Palatul Victoria și că se va prezenta în fața parlamentarilor pentru votul de învestitură. Declarația vine ca o reacție directă după ce conducerea PSD, prin vocea președintelui Sorin Grindeanu, a transmis oficial că parlamentarii social-democrați nu vor vota noul executiv. Mureșan consideră că atitudinea opoziției reprezintă o lipsă de respect și un gest ostil îndreptat inclusiv împotriva șefului statului.
Reacția premierului desemnat după anunțul PSD: Siegfried Mureșan consideră decizia un gest ostil
La Știrile ProTV, Siegfried Mureșan a explicat că decizia de a merge mai departe în procedura parlamentară este fermă. Acesta a subliniat că procesul de învestitură este o etapă democratică esențială și că își dorește ca românii să cunoască în detaliu direcția pe care noua echipă guvernamentală își propune să o urmeze.
„Categoric, da. Vom merge la vot în Parlament din mai multe motive. În primul rând, pentru ca oamenii să ştie ce propunem pentru România: un stat nou, modern, o administraţie publică centrală reformată, eficientizată, administraţie locală eficientizată, restructurarea companiilor de stat. Reducem pierderile în companiile de stat şi folosim banii pentru sănătate, pentru educaţie, pentru şcoli, pentru grădiniţe, acolo unde e nevoie.

sursa: Facebook
Vom prezenta Parlamentului României viziunea noastră, o viziune pentru un stat nou, modern, reformat, pro-european. Ştiu că unor parlamentari de la PSD le e teamă de prezentarea unui program cu adevărat reformat. Deci, vom merge în Parlamentul României, în primul rând, pentru a prezenta o viziune pentru România, în al doilea rând, pentru a arăta oamenilor cum votează fiecare parlamentar, fiecare grup parlamentar. Şi în al treilea rând, din respect faţă de Constituţia României şi faţă de preşedinte, o procedură de desemnare se tratează la modul serios”, a spus Mureşan.
Tensiuni politice declanșate de poziția PSD
Premierul desemnat s-a arătat surprins de rapiditatea cu care liderii PSD au respins posibilitatea unei colaborări. Mureșan a punctat că reacțiile negative au apărut chiar înainte ca actul oficial de numire să devină public, fapt ce arată o abordare lipsită de deschidere din partea social-democraților.
„PSD-ul aproape a spus că are rezerve faţă de candidatura mea, înainte ca decretul de nominalizare să fie publicat în Monitorul Oficial. Consider că gestul lor a fost un gest ostil şi faţă de preşedintele României”, a menţionat Siegfried Mureşan.
El a criticat atitudinea conducerii PSD, precizând că a fost surprins de „lipsa de respect de astăzi a domnului Grindeanu faţă de preşedintele României.”
Calendarul consultărilor și definitivarea programului de guvernare
În ciuda poziției tranșante exprimate de social-democrați, Mureșan nu exclude posibilitatea unor discuții politice în perioada următoare. Oficialul a precizat că prioritatea imediată o constituie finalizarea documentelor politice alături de formațiunile partenere, urmând ca ulterior să existe încercări de a stabili un canal de comunicare și cu partidul de opoziție.
„Vom discuta cu ei. Astăzi a apărut în Monitorul Oficial decretul de nominalizare. Primii parlamentari cu care voi discuta, în mod firesc sunt parlamentarii de la Partidul Naţional Liberal, USR şi UDMR, partenerii noştri, pentru a le prezenta programul de guvernare pe care îl finalizăm cel mai probabil în cursul zilei de mâine, după care vom discuta cu grupul minorităţilor naţionale şi apoi voi căuta să avem un dialog civilizat şi cu PSD”.