Semjen Zsolt, vicepremierul Ungariei, și Nemeth Zsolt, presedintele comisiei de politica externă a Parlamentului de la Budapesta, au ținut, luni, o conferință de presă în care au continuat retorica agresivă împotriva României. Traian Băsescu a reacționat la declarațiile oficialilor maghiari și a spus că ei pur și simplu jignesc un popor întreg, lucru pe care România nu l-a făcut niciodată cu Ungaria.

"Nu cred că e cea mai bună solutie pentru stabilitate.  Știm foarte bine ce greu a fost să consolidăm relațiile dintre România și Ungaria. El pur și simplu jignește un popor. Noi nu am avut niciodata o acțiune de jignire a poporului maghiar. Iar faptul că cineva de aici îi canta în strună acestui aventurier, e grav. UDMR-ul, la vârful lui, se coreleagă cu guvernul maghiar", a spus Traian Băsescu.

Semjen Zsolt, vicepremierul Ungariei, și Nemeth Zsolt, presedintele comisiei de politica externă a Parlamentului de la Budapesta, au ținut, luni, o conferință de presă în care au continuat retorica agresivă împotriva României.

Oficialii maghiari subliniază că relații diplomatice dintre Ungaria și România sunt în declin începând cu 2012, dar și că eu nu ai ce să-și reproșeze pentru această situație.

“Am conștiința curată, trebuie să spun că nu" a afirmat vicepremierul maghiar, după care a adăugat: "Maxim poate fi criticată că nu a dat cu pumnul în masă mai devreme", potrivit hotnews.ro.

Dupa care viceprim-ministrul a declarat ca in chestiunea romana partea maghiara nu poate fi “deloc„ criticata, maxim poate fi criticata ca nu a dat cu pumnul in masa mai devreme. Nemeth Zsolt nu s-a delimitat de actiunea ministrului de externe Szijjarto Peter, aratand ca decizia cu privire la Ziua nationala a Romaniei nu este in sfera lui de competenta, raspunderea trebuie asumata de ministru.

Atmosfera apăsătoare a conferinței a fost resimțită în special prin faptul că ambii politicieni au repetat de mai multe ori cât de proaste sunt acum relațiile diplomatice maghiaro-române, ceea ce a făcut portalul index.hu să menționeze că a le-a adus aminte de timpurile războinice.