Răzvan Raț, mâna dreaptă a lui Dan Șucu la Genoa. Planurile românilor pentru clubul italian

Răzvan Raț, mâna dreaptă a lui Dan Șucu la Genoa. Planurile românilor pentru clubul italianDan Șucu și Răzvan Raț. Sursa foto-gsp.ro

Răzvan Raț, fost internațional, este cel care a intermediat negocierile dintre Genoa și Dan Șucu, noul acționar majoritar al clubului din Serie A.

Miercuri, 18 decembrie, Dan Șucu a devenit noul proprietar al clubului, după ce a plătit 45 de milioane de euro pentru aproximativ 77% din acțiuni.

Rozvan Raț: Voi fi cel care se va ocupa de partea sportivă

La Genoa, Dan Șucu nu va fi singurul român din conducerea clubului. Răzvan Raț a anunțat că este deja membru în Consiliul de Administrație de la Genoa: „Voi fi cel care se va ocupa de partea sportivă a ceea ce înseamnă clubul Genoa”.

Răzvan Raț, un apropiat al lui Dan Șucu, a vorbit despre momentul „istoric” de la finalul acestui an, dar și despre modul în care acționarul majoritar de la Rapid a ajuns să preia și clubul din Liguria.

„Nu știu dacă e prea mult spus, dar cred că se scrie istorie. Cred că nu a mai fost niciodată un acționar român într-un club din top 5 campionate ale Europei. Serie A cred că este în primele trei.

Este un lucru pe care foarte puțini se așteptau să-l audă și sunt foarte mândru că a fost ținut secret așa cum a trebuit. Toată lumea a aflat atunci când a trebuit”, a declarat fostul internațional.

Răzvan Raț, omul de legătură dintre Genoa și Dan Șucu

Raț a avut relații îndelungate cu clubul din Liguria și este un apropiat al finanțatorului Clubului Rapid.

„Este adevărat, eu sunt omul de legătură. Se știe că am o relație foarte bună cu cei de la Genoa, îi știu de foarte mult timp.

Am avut și alte contacte cu ei în ceea ce privește transferul lui Drăgușin, apoi încercarea de a-l împrumuta pe Melegoni.

După aceea, s-a ivit nevoia clubului Genoa de a supraviețui și așa am ajuns să vin cu ideea asta pentru domnul Șucu.

În afară de relația mea de prietenie cu Dan Șucu, eu cred că este omul potrivit pentru a fi un patron de club. De ce? Pentru că vede business și înțelege foarte mult business-ul.

Fotbalul este un business destul de aparte și destul de special”, a continuat Raț.

Dan Șucu ales de Raț pentru „a crea sinergii între cluburi”

„Mai am și alți oameni potenți, oameni care puteau să fie în locul domnului Șucu, dar cred că am propus această afacere omului care trebuie.

Ideea domnului Șucu este de a crea sinergii între cluburi. La început, discuția era despre cum ar putea Rapid să colaboreze cu alte cluburi.

Mai departe, s-a întâmplat să existe această oportunitate, să poată să facă această infuzie de capital și să fie acționar la un alt club. La început, ideea era de a crea o anumită colaborare cu cât mai multe cluburi.

Mai departe, dacă se poate să fie și proprietate sau acționar în acele cluburi, cu atât mai bine pentru că se pot crea foarte multe sinergii.

Modelul de business există, vezi City Group, vezi fostul 777, vezi cei de la Leipzig. Modelul acesta de business funcționează", a mai afirmat Răzvan Raț, pentru PRO TV.

Șucu ar vrea acum toate acțiunile de la Genoa

Omul de afaceri român, care deține și Rapidul, își propune să achiziționeze integral acțiunile clubului italian în următoarele luni, ajungând astfel la un control de 100%, potrivit presei italiene.

Dan Șucu a achiziționat deja 77% din acțiunile clubului din Liguria pentru suma de 45 de milioane de euro. Acum, el și-a îndreptat atenția către restul de acțiuni aflate în posesia unor investitori din Miami.

Dan Șucu

Dan Șucu / Sursa Foto: Arhiva EVZ

S-a vehiculat ideea că Dan Șucu ar putea atrage în proiectul Genoa și alți oameni de afaceri români.

Florin Talpeș și frații Pavăl ar putea fi noii acționari ai Genoa

Conform unor surse italiene, Florin Talpeș și frații Pavăl ar putea deveni noi acționari ai clubului, parteneri care ar consolida și mai mult puterea financiară a echipei.

„Șucu, acum deținător al unui procent de 77% din Genoa, își propune să achiziționeze 100% din capital în lunile următoare, diluând cei 23% aflați încă în mâinile afaceriștilor din Miami.

Totodată, doi oameni în care are încredere se vor alătura consiliului de administrație.

Antreprenorul, care își dorește o companie capabilă să se autofinanțeze fără a recurge la alte injecții de capital, intenționează să aducă doi parteneri bogați: Florin Talpeș, fondatorul unui imperiu de securitate IT, și frații Pavăl, deținători de active de peste 3 miliarde de dolari.

Ne gândim și la o sinergie între cel mai vechi club din Italia și Rapid București (controlat de Șucu) care să permită un schimb între cei mai buni tineri jucători ai celor două echipe", au transmis cei de la Pianetagenoa.

Genoa ocupă locul 13 în Serie A, cu 19 puncte, aflându-se la cinci lungimi de locurile retrogradabile.