Răzvan Exarhu nu poate invoca regulile GDPR. Detalii despre BMW-ul pe care îl conduce

Răzvan Exarhu nu poate invoca regulile GDPR. Detalii despre BMW-ul pe care îl conduceRăzvan Exarhu. Sursa foto: Facebook

Răzvan Exarhu, realizatorul emisiunii de radio „Morning Glory” a fost filmat parcând pe trotuar, lângă o trecere de pietoni. El a reacționat nervos, față de cel care l-a înregistrat, dar ulterior și-a cerut scuze.

Realizatorul de radio a afirmat că a fost deranjat că i-a fost filmat numărul de înmatriculare al mașinii. Autovehiculul în care a fost filmat, un BMW, ar fi fost cumpărat în leasing, printr-o firmă al cărei unic acționar este.

Răzvan Exarhu nu poate invoca regulile GDPR

Fiind vorba despre o mașină achiziționată de o societate comercială, în acest caz nu se aplică regulile GDPR. Cu alte cuvinte, Răzvan Exarhu nu poate invoca acest lucru, în cazul unei eventuale reclamații. Dat fiind că mașina aparține unei firme, datele înscrise pe numărul de înmatriculare nu intră  din categoria informațiilor cu caracter personal.

Potrivit publicației defapt.ro, BMW-ul ar fi fost achiziționat prin intermediul firmei Omnom Nom Media & Events SRL. Compania, deținută de Răzvan Exarhu a încheiat un contract de leasing în noiembrie 2022.

„Bunul este proprietatea creditorului Unicredit Leasing Corporation IFN SA și este utilizat de către Omnom Nom Media & Events SRL, conform contractului de leasing nr. 30325778”, se arată în informațiile Registrului Național de Publicitate Mobiliară.

BMW Sursa foto: X

BMW Răzvan Exarhu Sursa foto X

Scandal din cauza parcării pe trotuar

Răzvan Exarhu a intrat în conflict cu un cetățean care l-a filmat în timp ce-și parca mașina pe trotuar, în dreptul trecerii de pietoni. Filmarea a fost postată, pentru scurtă vreme, pe Reddit. Realizatorul de radio a fost surprins în timp ce arunca o cutie de carton la gunoi. Autorul înregistrării l-a abordat și i-a reproșat că a parcat într-un loc nepermis.

Omul de radio s-a arătat deranjat că este filmat și l-a luat la rost pe cel care îl înregistra. I-a reproșat, în special, faptul că i-a filmat numărul de înmatriculare.

„Prietene, dacă îmi filmezi numărul, ce se întâmplă?! Hai să ștergem acea frumoasă înregistrare”, ar fi spus Răzvan Exarhu.

Cum persoana respectivă a refuzat, el s-a urcat la volan și a plecat, nu înainte de a-i arăta degetul mijlociu, un semn obscen binecunoscut.

Reacție Exarhu

Răzvan Exarhu Sursa foto captura video

Răzvan Exarhu a revenit cu scuze

Jurnalistul a revenit după ce scandalul a devenit public și a cerut scuze. Exarhu a afirmat că îi pare rău pentru ceea ce s-a întâmplat. Pe de altă parte s-a justificat spunând că a fost deranjat de abordarea autorului filmării.

„Am parcat pe trotuar, lângă un tomberon de reciclare. Umblu de două zile cu acele cutii în portbagaj. Tonul cu care am fost abordat și faptul că autorul filmării mi-a filmat numărul de înmatriculare m-a enervat”, a transmis Răzvan Exarhu.

Realizatorul de radio a mai spus că se grăbea, dar a recunoscut că aceasta nu este o scuză.

„...ni se poate întâmpla tuturor să greșim pe repede înainte. Și în general mă deranjează să fiu filmat pe stradă, doar pentru că sunt pe stradă, dar asta e. Îmi pare rău că mi-am pierdut cumpătul, am înțeles lecția și vă asigur că nu parchez pe trotuare, că nu e genul meu”, a mai transmis Exarhu.