Răzvan Burleanu a fost fost trădat sau interceptat?

Răzvan Burleanu a fost fost trădat sau interceptat?

Scurgerea de informații care a făcut posibilă dezvăluirea discuțiilor incredibile avute de șeful FRF cu membrii din CEx ridică o întrebare esențială: cine a avut interesul ca jocurile de culise să apară în presă?

Tot ce a discutat Răzvan Burleanu cu oamenii pe care îi are în subordine la „Casa Fotbalului”, dar și cu oficiali ai Comitetului Executiv a devenit un subiect la vedere.

Ziariștii de la „Gazeta Sporturilor” au făcut rost de înregistrări și au prezentat planurile pe care le urzea președintele FRF, cu două zile înaintea alegerilor. Detaliile contau, astfel că cei aflați la putere au organizat până și așezarea în sală, una care să-i fie favorabilă șefului.

 

„Celula de criză”, deconspirată

Auraș Brașoveanu, membru în CEx, a propus bruiajul semnalului de telefonie mobilă, pentru ca votanții să nu poată fi deturnați. Întrebarea care se pune este legată de scurgerea acestor informații. Bineînțeles, activitatea acestei „celule de criză” ar fi trebuit să fie secretă, dar înregistrările au apărut în presă.

 

Burleanu nu crede că a fost trădat

Există două variante: ori unul dintre cei prezenți a înregistrat și a trădat, difuzând discuțiile, ori grupul a fost interceptat. Despre Burleanu s-a vorbit în contextul serviciilor secrete, iar evenimentele petrecute în ultimii ani, în aceste structuri, este posibil să-l fi afectat și pe șeful FRF. Răzvan Burleanu a afirmat că acele discuții nu sunt de natură penală. Pe de altă parte, el este convins că niciunul dintre cei prezenți n-a trădat și n-a difuzat înregistrarea în massmedia.

Concluzia lui Burleanu arată că este vorba despre o interceptare. „Să fiți fericiți că au apărut aceste înregistrări și scurgerile de informații cu privire la contractele realizate de FRF. Concluzia este una singură: nu am făcut nimic ilegal. Toate astea au evidențiat niște principii pe care le-am adus la FRF și faptul că acționăm în deplină legalitate. E posibil să fie o interceptare, nu o înregistrare. Oricine poate intercepta. Chiar și o firmă de detectivi. Vom lua măsuri pentru ca aceste informații să nu mai apară cu atâta ușurință”, a spus Burleanu la Pro X.

 

„Grup infracțional organizat”

Pompiliu Popescu, fost medic al naționalei, concediat de Răzvan Burleanu, și acuzat că avea diverse interese financiare la prima reprezentativă, a luat foc atunci când a auzit ce discuta Răzvan Burleanu cu apropiații săi. „Asistăm la apariția unui grup infracțional de presiune, șantaj și trafic de influență. Doamna Kovesi e așteptată să intre și să investigheze ce s-a întâmplat la FRF și cum s-au cheltuit banii instituției pentru campania electorală. Este un caz penal flagrant. Să ne amintim că Dragnea a fost condamnat pentru că a dat câteva mesaje în campania pentru referendum.”, a spus Popescu pentru gsp.ro

 

Ne puteți urmări și pe Google News