"Razii de noapte" pe B1

"Razii de noapte" pe B1

De astăzi, de la ora 23.00, Radu Naum şi Radu Banciu vânează cu umor subiecte din viaţa de zi cu zi.

Radu Naum şi Radu Banciu, cuplu savuros de jurnalişti cunoscuţi publicului de la comentariile "Turului Franţei", vor fi moderatorii noii emisiuni late-night show de pe B1, "Razii de noapte". Cu un stil total diferit de al celorlaţi realizatori de emisiuni nocturne, Radu şi Radu mizează pe prezenţă de spirit şi pe fler.

"Vrem ca oamenii să se destindă, să se simtă în largul lor, să aibă senzaţia că sunt parte a grupului de discuţie. O să râdem chiar şi de noi. Vom discuta despre lucrurile fireşti care trebuie spuse la capătul unei zile de stres, prostii şi nervi. Va fi locul în care toată lumea se va simţi bine", ne-au mărturisit cele două vedete.

Subiecte din toate domeniile

Ne puteți urmări și pe Google News

De luni până joi, începând cu ora 23.00, pentru o oră şi jumătate, jurnaliştii vor comenta cu ironie subiecte din toate domeniile şi vor analiza minuţios VIP-urile autohtone.

În fiecare ediţie vor fi câte doi invitaţi. Cu toate că nu exclud subiectele şi "vedetele" din zona politicului, moderatorii recunosc că acest domeniu va fi "mai neglijat", mai ales că show-ul se transmite târziu, când, în opinia celor doi, publicul nu mai doreşte să audă discursuri din sfera politică. Un moment special al emisiunii îl ocupă materialele filmate din categoria "Ce se întâmplă".

Printre subiecte: beţivanii de pe Lipscani care se plimbă mahmuri la 2.00 dimineaţa, Bucureştiul interzis, cartiere în care nu te poţi duce după o anumită oră sau cei care pescuiesc în Dâmboviţa.

90 de minute de comentarii ironice despre "lucrurile de lângă noi"

RADU BANCIU

Râsul, o componentă esenţială a vieţii pe care o ducem

Ce v-a determinat să vă implicaţi într-un format late night show? Radu Banciu: Ideea de schimbare, tentaţia de a evolua într-un rol cu miză, dorinţa de a modifica după atâţia ani registrul tehnicotactic.

Cum vei găsi umorul şi în subiectele triste? Umorul e prezent în orice. Îmi amintesc că şi în "Moartea domnului Lăzărescu" exista o doză importantă de umor, chiar dacă filmul era despre altceva. Pentru noi, românii, a râde e o componentă esenţială a vieţii rudimentare şi lipsite de orizont pe care o ducem. O să încercăm să cernem umorul din orice clişeu.

Vei continua să scrii "pe sport"? N-am mai scris în mod oficial de ceva timp, să tot fie un an, şi nu simt că-mi lipseşte exerciţiul. Consi der că această emisiune nu ne scoate definitiv din sfera jurnalismului sportiv, tot aşa cum nu ne intro duce automat într-o altă lume...

RADU NAUM

"Nu renunţăm de tot la subiectele de sport"

De ce aţi ales un late night show? Radu Naum: N-am ales noi, ci am fost aleşi. Asta ni s-a propus şi, până la urmă, la asta ne-am angajat. Ideea aparţine postului.

Există vreo legătură între sport şi "emisiunea de ironie fină"? Mai vedem, sperăm să fie aşa, deşi se va întâmpla să fie şi la limită... Legătura dintre sport şi ironie s-a întâmplat atunci când sportul a renunţat să mai fie un passe-temps şi a devenit o ocupaţie inadmisibil de serioasă.

De ce ai renunţat la sport pentru un format cu teme diverse? Încerc să fac şi altceva. E o provocare. În plus, nu renunţăm de tot la subiectele de sport, nu uita că luni (astăzi - n.r.) se vând drepturile TV ale Ligii I pentru următorii 3 ani şi se anunţă dandana mare...

Am înţeles că nu veţi invita politicieni în emisiune. De ce? E prea târziu pentru discuţii serioase şi discursuri solemne. Şi, oricât de haioşi ar dori să fie oamenii politici, mulţi până la urmă tot la agenda lor "de zi" ajung. Şi cred că e cam târziu pentru ficatul telespectatorilor. Dar nu se exclud. Ideea e să nu se întâmple cum am zis mai sus.

Care sunt subiectele care v-au atras? Punem accent pe firesc şi amputarea limbilor de lemn. Cât despre subiecte, vom vedea cu toţii începând de luni despre ce e vorba. Dar sunt tot despre lucrurile de lângă noi peste care trecem cu vederea deşi sunt adesea mai interesante decât cele care ne sunt băgate în ochi.