O tactică revoluționară a marcat Războiul din Golf.

Războiul-fulger Armata SUA. Distrugerea forțelor irakiene de către Forțele Aeriene din SUA în Războiul din Golf a fost inițiatorul a ceea ce este cunoscut azi sub numele de EBO - effects based warfare, sau „Război bazat pe Efecte”.

Aplicarea cu succes a acestor tipuri de tactici în Războiul din Golf, care a stabilit mai întâi superioritatea aeriană înainte de a folosi bombe ghidate cu precizie pentru a ataca ținte, a constituit fundamentul strategic pentru operațiunea Operation Iraqi Freedom “Shock and Awe” din Irak, în 2003. Astfel s-a închis cel mai scurt conflict militar din istorie, Kuweitul fiind eliberat de trupele irakiene în 100 de ore. Fără a afecta infrastructura statului ocupat de Saddam Hussein.

La cea de-a 30-a aniversare a războiului din Golful din 1991, s-a pus în discuție specificului campaniei militare din Kuweit, mai ales în privința modului în care a marcat un punct de cotitură istoric, remodelând pentru totdeauna paradigma războiului aerian. Distrugerea în primul rând a forțelor irakiene a fost o strategie menită să folosească loviturile aeriene de precizie pentru a dezactiva forțele inamice fără a distruge neapărat infrastructura țării atacate.

Autorul tacticii

Inspirată de teoreticianul tacticii aeriene și fost colonel al forțelor aeriene SUA John Warden, tactica Effects Based Warfare (EBO) se bazează pe un concept strategic de „inele” în care sunt scoase din luptă ținte tactice specifice, pentru a obține un „efect major” pe câmpul de luptă. Ne referim la liniile de aprovizionare, comandă și control, sediul central și alte ținte de mare valoare. Acest lucru se face folosind atacul aerian de precizie, pentru a evita producerea distrugerilor masive în zona atacată.

Spre deosebire de tactica "covorului de bombe" folosită în războiul din Vietnam sau bombardamentele din Al Doilea Război Mondial în care erau distruse zone și orașe întregi, Războiul bazat pe Efecte, așa cum s-a manifestat în Războiul din Golf, a atacat doar anumite zone țintă, destinate să facă inamicul inoperabil. Cartierul general de comandă și control, conform teoriei puterii aeriene, se află în centrul cercului interior al inelelor strategice, având alte forțe inamice în inelele exterioare.

Această tactică a dus la bombardarea pistelor și autostrăzilor pentru a împiedica inamicii să poată deplasa trupele pentru atac. Marile formațiuni de trupe aflate în câmp deschis pot fi, de asemenea, vizate cu Războiul bazat pe Efecte, totuși acest lucru este mai puțin crucial decât distrugerea capacității și voinței unui inamic de a lupta prin distrugerea zonelor de comandă și control, liniilor de aprovizionare, comunicațiilor, echipamentelor sau armelor, precum și împiedicarea sa de a folosi drumuri, poduri și piste.

Războiul-fulger Armata SUA

Aplicarea cu succes a acestor tipuri de tactici în Războiul din Golf, care a stabilit mai întâi superioritatea aeriană înainte de a utiliza bombe cu aer ghidat cu precizie pentru a ataca ținte, a constituit fundamentul strategic pentru campania „șoc și temere” a operațiunii Iraqi Freedom în Irak în 2003.

„Înainte credeam că trebuie să atacăm secvențial, în straturi. Trebuie să începem de la straturile exterioare și să le curățăm pentru a ajunge la straturile interioare. Furtuna în Deșert ne-a indicat că nu este cazul. Prima atac de artilerie a fost idrect la nivelul interior", a declarat pentru Interesul Național, fostul general Paul Johnson, (în retragere) director în cadrul statului major pentru planuri și cerințe strategice.