Război în Israel, ziua 207. Negocieri pentru încetarea focului
- Maria Dima
- 30 aprilie 2024, 06:45
Preşedintele egiptean Abdel Fattah al-Sisi a primit luni un apel telefonic din partea preşedintelui american Joe Biden pentru a discuta despre cele mai recente evoluţii ale negocierilor privind încetarea focului în Fâşia Gaza şi despre pericolele unei escaladări militare la Rafah, se arată într-un comunicat al preşedinţiei egiptene, informează Reuters.
Purtătorul de cuvânt al preşedinţiei egiptene a declarat că apelul a vizat şi schimbul de ostatici israelieni cu prizonieri palestinieni, un punct important pentru un acord cuprinzător de încetare a focului între Hamas şi Israel.
O delegaţie a Hamas se află în prezent la Cairo pentru a delibera asupra răspunsului Israelului la un acord de încetare a focului.
Război în Israel. Qatarul, mediator în conflict
De asemenea, în conversaţia telefonică a fost subliniat pericolul unei escaladări militare în Rafah, în măsura în care aceasta ar adăuga o catastrofă la criza umanitară care deja se agravează, ceea ce ar avea un impact asupra stabilităţii şi securităţii în regiune, se arată în comunicat.
"Preşedintele Al-Sisi a subliniat necesitatea accesului deplin şi adecvat la ajutorul umanitar, amintind eforturile intense ale Egiptului în acest sens. Cei doi preşedinţi au subliniat, de asemenea, necesitatea de a lucra pentru a preveni extinderea conflictului şi au reafirmat importanţa soluţiei cu două state ca mijloc de a atinge securitatea, pacea şi stabilitatea în regiune", se arată în comunicatul preşedinţiei egiptene.
Casa Albă a informat luni că preşedintele Biden se va consulta cu emirul Sheikh Tamim bin Hamad Al Thani din Qatar, a cărui ţară îndeplineşte, de asemenea, un rol de mediator în conflict.