Răsturnare de situație în ACCIDENTUL care a ȘOCAT România. Șoferul NU ERA DROGAT. Ce spun ANALIZELE toxicologice

Răsturnare de situație în ACCIDENTUL care a ȘOCAT România. Șoferul NU ERA DROGAT. Ce spun ANALIZELE toxicologice

Accidentul care a șocat România, în urma căruia o studentă de doar 20 de ani și-a pierdut viața, continuă să provoace valuri. Analizele toxicologice efectuate la Serviciul de Medicină Legală Cluj arată că tânărul șofer, Ștefan Tudor Cârjă, nu era drogat, așa cum se speculase inițial.

Răsturnare de situație în cazul tragediei care a avut loc în Cluj, pe 21 ianuarie. Ștefan Tudor Cârjă, șoferul care a provocat un accident teribil în urma căruia a murit Gabriela Rîpan, studentă și fiica unui om de afaceri din Suceava, nu era sub influența drogurilor.  Inițial, în ziua în care șoferul a ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe, medicii de la Spitalul Județean au precizat că tânărul s-ar fi aflat sub influența unor substanțe psihoactive.

„În urma primirii Buletinului de Analiză Toxicologică de la Institutul de Medicină Legală, vă comunicăm faptul că rezultatul este negativ în ceea ce privește existența substanțelor psihoactive sau a alcoolului în organismul șoferului implicat în accident, deși testele inițiale, preliminare, de la unitatea de primiri urgențe, au indicat prezența unei substanțe psihoactive. Cercetările vor fi continuate de către polițiști sub supravegherea unității de parchet competente, având în vedere și rezultatul analizelor toxicologice”, a precizat IPJ Cluj.

În vârstă de 19 ani, Ștefan Tudor Cârjă a provocat un accident mortal între Gilău și Cluj-Napoca, în timp ce se afla la volanul unui Mercedes, care aparținea Gabrielei Rîpan. Tânărul a pierdut controlul asupra volanului și s-a lovit de un stâlp de oțel.

În urma impactului, Gabriela Rîpan și-a pierdut viața pe loc. În scimb, Ștefan Tudor Cârjă a fost aruncat zeci din autoturism, corpul său ajungând până în curtea unui târg auto dintre Gilău și Florești. Șoferul a fost dus la UPU Cluj, iar medicii i-au amputat un picior și, astfel, i-au salvat viața.

Gabriela Rîpan, tânăra care a decedat, era din Suceava și studia la Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor, la Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca. Autoturismul în care se aflau cei doi s-a rupt în două în două după impactul cu stâlpul de metal. Gabriela era fiica patronului firmei Autotehnorom Suceava, Vasile Ion Rîpan.

 

Ne puteți urmări și pe Google News