Răspunsul PNL la convocarea lui Ponta. Ionuț Stroe: "Liberalii vor veni la programul Parlamentului, nu la programul lui Ponta"

Răspunsul PNL la convocarea lui Ponta. Ionuț Stroe: "Liberalii vor veni la programul Parlamentului, nu la programul lui Ponta"

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a declarat, azi, că premierul Victor Ponta ar trebui să ştie că plenul reunit este convocat de Birourile reunite, adăugând că liberalii vor veni la programul Parlamentului, nu al premierului, care, în opinia liberalului, "încearcă să se promoveze pe sine". Replica lui Ionuț Stroe a venit după ce Victor Ponta, a făcut apel la colegi, dar și la opoziţie pentru a se întoarce, marţi, la muncă pentru a modifica art. 24 din Legea 96/2006 privind statutul senatorilor şi al deputaţilor.

 "Victor Ponta, înainte de a convoca plenul reunit, ar trebui să ştie că această convocare trebuie făcută de Birourile Permanente reunite, unde e nevoie şi de o ordine de zi, pe care, oricât ar vrea şeful Executivului, nu o poate dicta. Este o nouă modalitate de a se promova pe sine", a declarat Ionuţ Stroe, pentru Mediafax, referitor la anunţul făcut de Victor Ponta.

Ionuţ Stroe a arătat că "PNL va veni la programul Parlamentului, nu la programul lui Ponta".

"Convocarea nu îi aparţine, ştim foarte bine că el dictează comportamentul PSD-ului în Parlament, dar ar fi bine să comunice celor două portavoci, Zgonea şi Tăriceanu, că ei trebuie să convoace plenul. Ne-ar fi bucurat foarte mult ca aceeaşi mobilizare să se fi întâmplat din partea social-democraţilor şi când se cerea prezenţa la şedinţele Parlamentului în cazul solicitărilor justiţiei", a mai afirmat purtătorul de cuvânt al PNL, pentru Mediafax.

Ne puteți urmări și pe Google News

Ionuţ Stroe a susţinut că, în condiţiile în care actuala Putere are 65% ponderere parlamentară şi îşi poate asigura prezenţa la toate şedinţele de plen, "să dai vina pe Opoziţie este o dovadă de ipocrizie".

"În zadar încearcă PSD să cosmetizeze o situaţie dificilă în care se găseşte, în acest moment. Indiferent de modificarea Statutului deputaţilor şi senatorilor, în sensul constituţional, responsabilitatea în cazul Şova, de la care a pornit totul, rămâne", a mai spus Ionuţ Stroe.