Românii se laudă că-s printre cele mai tolerante popoare din Europa și chiar din lume. Asta până când interacționează direct cu cei care au o altă culoare a pielii decât cea albă. Dacă azi lumea s-a mai schimbat un pic, în urmă cu 35 de ani lucrurile stăteau altfel. Când apărea un negru pe stradă, lumea se zgâia la el ca la urs.

Asta în marile orașe, darămite la țară. Dar cum e să fi un biet copilaș mulatru, în Bureștiul anilor ’80? Cum te simți atunci când schimbi trei școli până găsești una în care ceilalți copii, dar mai ales profesorii, să te accepte așa cum ești? Și, mai târziu, să simți pe propria piele, în adolescență și tinerețe, când îți conduci iubita acasă, privirea acuzatoare a tatălui fetei? Să auzi comentarii rasiste de la oameni care nu te cunosc, dar te consideră inferior doar pentru că ești negru? Altfel decât ei.

Un bărbat, unul adevărat, a trăit toate acestea și a trecut peste prejudecățile noastre cu simțul umorului. Și, pe deasupra, a reușit în viață. Îl cheamă Cabral Neculai Ibacka, e pe jumătate congolez și este o vedetă, deși el se consideră doar un român simplu care-și face treaba și, apoi, merge acasă, la nevastă și copii.

 

1986. Doi negri în tot Berceniul

A venit la întâlnire cu o punctualitate mai degrabă elvețiană decât africană. Nu e nimc formal la el și are o naturalețe și o spontaneitate uluitoare. Cabral Ibacka (foto) s-a născut în 1977, în București. Mama sa este româncă și tatăl său natural e cetățean din Congo Brazzaville. A copilărit în Berceni, loc în care locuiește și acum. Cum e să fi un negrișor mic pe timpul lui Ceaușescu? „Păi, e amestecat… Majoritatea n-avea o problemă cu asta, dar erau și alții care aveau”, zâmbește vedeta trustului PRO. Câți oameni de culoare erau în Berceni în vremea comuniștilor? Râde: „Eram doi! Prin ’85-’86 eram eu și Alberto. Ăsta era fotbalist la Autobuzul. După aia au mai apărut. Ne știam între noi. Era un mulatru și în Iași. Noi am fost primul „val de cotropire”. Noi, ăștia fabricați prin ’77-’78, am fost primii. Mai era și Nadine…”.

 

Are, în Congo, o soră botezată Stalina și doi frați: Polo și Tito

cartea de identitate îl cheamă și Neculai. Asocierea dintre numele congoleze și cel neaoș românesc sună ca o cretă pe tablă. L-a apelat cineva cu numele de Neculai? Iar râde: „Toți prietenii îmi spun Neculai! Când suntem în public, toți mă strigă Nicu. Să nu se întoarcă lumea dacă mă apelează Cabral”. Mai spune că și pe stradă dacă cineva strigă Nicu se întoarce, dar că în familie i se spune tot Cabral. Și ce înseamnă sau ce rezonanță are acest nume. Explică, plin de umor: „Numele l-a purtat un fost erou al socialismului. Mai am o soră vitregă pe care o cheamă Stalina și doi frați pe nume Polo și Tito! Dacă aveam și un Mussolini atacam lumea și o cuceream indubitabil!”.

Învățătoare româncă: „Io nu-s aici să dresez maimuțe!”

La grădiniță și la școală a avut parte de vreo discriminare din cauza culorii pielii sale? Dar mai târziu? A simțit rasismul pe pielea sa? Se încruntă, un pic: „Da! Dai și peste imbecili! Da’ marea majoritate e mișto. Beleaua e când dai de un imbecil cu putere. Uite, ai mei au trebuit să mă mute în școala generală, de trei ori. O învățătoare le-a zis părinților mei: „Io nu-s aici să dresez maimuțe!”.

Povestește că a simțit rasismul constant: „Da’ nu vine în valuri-valuri, din toate părțile. Vine, așa, pe rând. 99% dintre români nu-s așa!”. Este imposibil să nu aibă întâmplări, ori haioase, sau care l-au marcat. Deapănă amintiri și își frământă palmele de parcă ar vrea să-și frângă degetele: „Io mai am o soră, albă, din a doua căsătorie a mamei mele cu tatăl meu, cel care m-a crescut. O cheamă Artemis. Era o coadă interminabilă la nu-știu-ce. Sor’mea stătea în prima parte a zilei la coadă și io o înlocuiam după-amiaza. Normal că, de fiecare dată, se găsea câte unu’ să-mi zică: „Cum, bă, asta-i sor’ta!? Ia-ți oglindă și du-te naibii d-aici!”. Normal că interveneau vecinii, că ne cunoșteau. Mă știau și vânzătoarele. La pâine nici nu mai spuneam câte vreau, că știau câte cer. Adică trei”.

„După ce se închidea ușa auzeam: „Nu ți-ai găsit și tu unu’ d-al nostru”

Cioară, cioroi, balaur, negraci, maimuță, alb ca smoala… Am ratat ceva din apelativele pe care, desigur, le-a primit, de-a lungul timpului? Se întristează, oleacă: „Daaaa… Toate cele! N-ai pierdut nimic. Contrar tuturor așteptărilor eu râd când cineva râde culoarea pielii mele, dacă-i bancul bun. Când ești întreg la cap nu te afectează umorul”.

Când s-a îndrăgostit prima oară e de presupus că iubita sa era româncă. Când s-a dus cu flori la ușa ei cum a reacționat familia fetei? Mai exact tatăl ei? Dar mai târziu, în alte relații, cum a fost? Se distrează: „După ce se închidea ușa, că așa se întâmpla de cele mai multe ori, auzeam: „Nu ți-ai găsit și tu unu’ d-al nostru? De unde l-ai luat, din Regie?”. N-are cum să nu te afecteze… Și, de la un moment dat, nu te mai aștepți să fii popular. Cele mai tari faze erau când le spuneam „Bună ziua!”. Parcă nici nu te auzea: „De unde ești, tu, bă?”, și ea: „Păi, mă, tata, e român!” și el continua: „Daaaa, atuncea io-s chinez!”. Și io, al dracu’, le duceam până acasă și strigam pe scara blocului să audă și vecinii: „Vin și mâine să te iau!”. Tot blocu’ știa și începeau miștourile: „Frumoasă familie. Și se iau? E cam maroniu, așa…”. Iar lu’ unu’ mai scârbos îi ziceam „tata-socru”. Îi făcea rău fizic! Îi cădea fața…”.

 

Tatăl său biologic s-a dus să ia pâine și a ajuns în Congo

A făcut armata? Dacă nu, de ce n-a făcut-o? Cabral mai că ia poziția de drepți: „Nu, să trăiți! Îți dai seama ce era să mă prindă un caporal și să mă ia: „Ce ești tu? Că de-al nostru sigur nu ești„”.

Și-a întâlnit vreodată tatăl biologic? Se știe că acesta a ajuns, la un moment dat, ministrul Sănătății în Congo Brazzaville. A povestit într-o emisiune a poetului Mircea Dinescu că i l-a arătat maică-sa, odată, la televizor, când a vizitat Ceaușescu țara tatălui său. Cabral povestește că genitorul său masculin a plecat când el avea doar două săptămâni de viață: „S-a dus să ia pâine, da’ era coadă mare… Și s-a gândit s-o ia de la o fabrică din Congo. S-a mai întors când aveam 11 ani. A stat trei zile și a plecat din nou, că avea de luat restul de la pâine!”.

Umor cu gust amar. A mai vorbit cu el, la telefon, pe la 28 de ani: „Am făcut-o de gura cuiva, nu mai știu a cui. Vroiam să-i spun «bună ziua». Și, pe la 33 de ani, cu fii-mea, care avea opt ani, l-am întâlnit la Paris, că locuiește și acol și în Congo. Am mâncat croissant și poulet și m-am întors acasă”. Zice că singurul lucru care l-a bucurat e că fiica sa și-a cunoscut rudele: „Cu neamurile de la țară. Adică, de la Paris. Cu unchi, mătuși și verișoare, că lor le place să facă mulți copii”.

 

Tații de fete sunt bărbați puternici

În Congo se vorbește „bantu”. Știe vreun cuvânt în acest dialect african? Devine sobru: „Acolo, limba oficială e franceza. Au 215 dialecte, iar „bantu” e, așa, ca olteneasca, pe la noi. În familia Ibacka sunt trei clanuri care nu se pot înțelege între ele decât în franceză. Limbă pe care eu o vorbesc”. L-a tentat să viziteze acea țară? Dacă da s-a dus acolo? Și dacă nu, de ce nu s-a dus? E radical: „Nu! Mai bine mă duc în Ardeal! Nu m-a interesat niciodată! Am fost în Africa, da’ nu în Congo!”.

Are o fetiță, din prima sa căsătorie, pe care a botezat-o Inoke. De ce nu un nume românesc? E ușor stânjenit, dar sincer, până la capăt: „O cheamă și Ana. Inoke e un nume hawaian și înseamnă: „Cea care te va domina„”. Acum se pregătește să devină tată pentru a doua oară. El și soția sa, Andreea Pătrașcu vor avea o fetiță luna viitoare. S-au gândit la vreun nume? Dă din umeri: „M-am gândit, ne-am gândit și, nimic… Avem doar o listă de nume”.

Se spune că tații de fete sunt oameni puternici. Așa este? Iar dă din umeri: „Nu știu. Nu pot să te ajut aici”. Ba poate. Este un bărbat puternic în toate sensurile.

 

Sport, asigurări și showbiz

Cum a ajuns să practice arte marțiale: Kickboxing, Muay Thai și Tae-Bo? A avut chiar și performanțe notabile. „Tae-Bo e un hibrid între Kickboxing și Fitness. Se face pe muzică”, explică lupătătorul care a făcut 18 ani de arte marțiale și a fost campion național de mai multe ori și vicecampion european. Iar îl umflă râsul: „Asta a fost undeva înaintea erei noastre… Mai fac și acu’, pe calculator, și rup în două netu’. Nu e timp, că aș mai face”. Are 41 de ani.

Deși e absolvent al unei facultăți de educație fizică și sport, a lucrat o vreme în asigurări. Cum și când a intrat el în lumea showbiz-ului? Calculează: „De la 18 la 21 de ani am vândut asigurări de case și mașini. Pe la 23, am început și cu cele de viață. Da’ mai câștigam și din sport și din televiziune”. A început cu o emisiune, la Antena 1: „Roata de rezervă”. L-a văzut Cristi Burci și l-a chemat la o discuție. „Habar n-aveam despre ce e vorba. M-am prezentat, frumos, cu o ofertă de asigurări pentru mașini, oameni, clădiri, studiouri, tot… Dacă luam contractu’ ăla eram regele asigurărilor din România! Ce crezi? M-a dat afară!”.

 

Cristi Burci l-a dat afară de patru ori

Neculai Ibacka se strică de râs. De mai multe ori l-a chemat patronul de la Prima TV să-i propună un job la el în televiziune și el nu și nu. Vroia să vândă asigurări: „M-a dat afară de patru ori! El că să-mi dea o emisiune, că vedea potențial în mine, și io că nu, să vând polițe. El mă dădea afară și io îi lăsam ofertele pe birou”. Cabral povestește că el câștiga bani din trei părți, din predarea de Thai Box, asigurări și onorariul de la Antena 1. „Am negociat bine, că nu mă interesa. Iar m-a dat afară. Până la urmă s-a plictisit să mă tot dea afară și acceptat pretențiile mele”. Așa a început cariera lui Cabral în lumea showbiz-ului. „Am făcut 20 de ani în branșă. Oboseală, nu? Da’ ai avantajul că ești vechi. Poți să alegi. Dacă-ți place, faci, dac nu, stai o tură!”.

 

„Ce spun românii?” – show-ul lui Cabral

Emisiunea este un quiz-show prezentat cu mult umor de Cabral, în fiecare zi, de luni până vineri, de la ora 18:00, la PRO TV, unde două familii se duelează pentru a ghici cele mai populare răspunsuri la o serie de întrebări adresate unui eșantion format din 100 de români. Pe parcursul celor șase runde de întrebări, concurenții încearcă să descopere răspunsurile într-o competiție plină de distracție, să strângă cât mai multe puncte și să câștige premiul cel mare. Ce țin oamenii în portofel? Ce loc este considerat de către femei raiul pe Pământ? Ce nu ți-ai dori să facă nimeni în lift? Care e primul lucru pe care l-ai face pe o insulă pustie? – sunt doar câteva întrebări la care răspunsul corect nu există, însă două familii încearcă să descopere ce au gândit 100 de români atunci când au fost întrebați asta. Cele mai populare răspunsuri îi pot face câștigători!

 

„N-avem vedete! Doar oameni cunoscuți”

Emisiunea este un quiz-show prezentat cu mult umor de Cabral, în fiecare zi, de luni până vineri, de la ora 18:00, la PRO TV, unde două familii se duelează pentru a ghici cele mai populare răspunsuri la o serie de întrebări adresate unui eșantion format din 100 de români. Pe parcursul celor șase runde de întrebări, concurenții încearcă să descopere răspunsurile într-o competiție plină de distracție, să strângă cât mai multe puncte și să câștige premiul cel mare. Ce țin oamenii în portofel? Ce loc este considerat de către femei raiul pe Pământ? Ce nu ți-ai dori să facă nimeni în lift? Care e primul lucru pe care l-ai face pe o insulă pustie? – sunt doar câteva întrebări la care răspunsul corect nu există, însă două familii încearcă să descopere ce au gândit 100 de români atunci când au fost întrebați asta. Cele mai populare răspunsuri îi pot face câștigători!

 

„N-avem vedete! Doar oameni cunoscuți”

Cum e să fii vedetă în România? Chiar sunt vedete „vedetele” de la noi? Cabral Ibaka e ușor histrionic, lucru normal după atâția ani în shwbiz: „Nu știu. N-am văzut. Din punctul meu de vedere, vedetele nu-și fac griji cu ratele de la bancă. De fapt, nu-i vorba de tine. E vorba de câte poți face tu pentru alți oameni. Și pentru familie, da’ și pentru necunoscuții careți cer ajutorul. Că te fâțâi mândru, cu coada pe sus, nu înseamnă nimic!”, e modest micul negru din Berceni ajuns vedetă la PRO TV. Și, totuși, avem vedete în țara noastră? Este dezarmant de sincer: „Avem oameni cunoscuți. Eu sunt un băiat simplu, din Berceni, care-și face treaba și se duce acasă”. Eh, recunoaște că mai merge el și prin cluburi și mai face și pe DJ-ul pentru prieteni: „Viața e frumos!”, forțează un garamatism programat. Concluzionează: „Eu cre’ că îmbătrânești doar când vrei!”.

 

Te-ar putea interesa și: