Rareș Bogdan, la Strasbourg: „România cere ce i se cuvine: Aderarea la Schengen. Dupa 11 ani nedrepți de așteptare”

Rareș Bogdan, la Strasbourg: „România cere ce i se cuvine: Aderarea la Schengen. Dupa 11 ani nedrepți de așteptare”Sursa foto: Razvan ValcaneantuEVZ

Europarlamentarul Rareș Bogdan a ținut astăzi un discurs în Parlamentul European, în care a solicitat primirea României în Spațiul Schengen. Acesta a spus că poporul Român nu solicită favoruri, ci un statut demn și legitim.

Rareș Bogdan a susținut azi în Parlamentul European că România îndeplinește toate condițiile pentru aderarea la Spațiul Schengen.

”Excelențele voastre, vin în fața Dumneavoastră ca reprezentant al uneia dintre țările cele mai atașate valorilor si familiei europene.

Din solidaritate și spirit european real, România i-a ajutat pe ucrainenii și sirienii fugiți de război.

În numele solidarității, camioanele și trenurile încarcate cu grâne din Ucraina ce urmează să ajungă în țările vestice traversează România zilnic, iar în sens invers traversează camioanele și trenurile cu ajutoare pentru poporul ucrainean.

Parlamentul European

Sursa foto: Twitter

În numele solidarității, România înțelege și acceptă ca țările care au energie mai multă să reducă din consum și să dea și celor care au mai puțină.

În numele solidarității, dar și al dreptului său, România cere ce i se cuvine: aderarea la Schengen. Dupa 11 ani nedrepți de așteptare.

Care este starea reală a Uniunii Europene! Cu state care stau în lojă și state care stau la ușă ?

România îndeplinește toate condițiile, și-a securizat frontierele pe banii ei, și nu cu companii românești. Unde e solidaritatea?

Există riscul ca în România să crească numărul populiștilor și extremiștilor exact din acest motiv. Riscă cineva ca, peste 18 luni, jumătate dintre eurodeputați să fie eurosceptici? Cine vrea ca încă un popor european să renunțe la a crede în solidaritate? Ale cui interese le servesc aceia?

Poporul Român nu solicită favoruri, ci un statut demn și legitim într-o Europă la a cărei stabilitate și continuitate contribuie în fiecare zi. Vrem dreptate pentru România! Vrem in Schengen! Este dreptul nostru legitim!”, a spus Rareș Bogdan în Parlamentul European.

Nicolae Ciucă se așteaptă ca România să adere la Schengen până la sfârșitul acestui an

Și premierul Nicolae Ciucă a declarat, într-un interviu pentru Bloomerang, că se aşteaptă ca România - după mai mult de un deceniu de aşteptare - să obţină intrarea în spaţiul Schengen înainte de sfârşitul anului, un pas care ar elimina aşteptările lungi la graniţele României cu alte state UE şi ar creşte atractivitatea României pentru investitorii străini:

”Bruxelles-ul va renunţa, de asemenea, la un regim care monitorizează progresele înregistrate de România în ceea ce priveşte reforma sistemului judiciar şi eradicarea corupţiei. Tot ceea ce am făcut de când a început conflictul arată că suntem pregătiţi să devenim membru Schengen. Chiar ne aşteptăm ca toţi ceilalţi lideri ai UE să recunoască tot ceea ce am făcut".