Rareş Bogdan, despre viitorul președinte al României: „Dacă Nicolae Ciucă trece iarna cu bine”
- Antonia Hendrik
- 21 septembrie 2022, 11:36
Rareș Bogdan a comentat cu privire la cine ar putea să câștige președinția la următoarele alegeri, care vor avea loc în 2024, iar cel care beneficiază de toată încrederea PNL-ului este premierul Nicolae Ciucă. Cu toate acestea, europarlamentarul a lăsat să se înțeleagă că „nu este singura opțiune” a partidului.
Rareș Bogdan a declarat că deocamdată partidul său mizează pe Nicolae Ciucă la alegerile prezidențiale din 2024. Dar asta nu înseamnă că nu au şi alte opţiuni.
„Nu pot să spun acest lucru. Pot să spun că este premier și pot să asigur că are tot sprijinul PNL, care e în spatele dânsului. Dacă va fi cel mai bine poziționat și își va dori, și vom avea o confruntare prezidențială stânga-dreaptă sau cu AUR, USR, alți candidați, PNL mizează inclusiv pe domnul Nicolae Ciucă. Dar nu este singura opțiune”, a mai subliniat prim- vicepreședintele PNL.
Cel mai important criteriu de care va tine cont PNL-ul atunci când va alege candidatul
Rareș Bogdan a mai explicat faptul că PNL urmează să aleagă candidatul la prezidențiale ținând cont în primul rând de încrederea de care se bucură respectivul candidat, apoi de modalitatea în care relaționează și internațional, și intern.
Europarlamentarul crede că Nicolae Ciucă are șanse extrem de mari să iasă victorios la președinție, însă numai în cazul în care reușește să treacă cu bine iarna aceasta.
„Este simplu cum ne alegem candidatul. În funcție de încrederea de care se bucură, de profilul candidatului, de modalitatea în care relaționează și internațional, și intern. Dacă Nicolae Ciucă trece iarna cu bine, și prin furtuna care se apropie, și scoate acest Guvern și România într-o situație de stabilitate în aprilie-mai, se înscrie fără nicio problemă la prima șansă de a cuceri președinția, de la mare distanță”, a spus Rareș Bogdan.
Rareș Bogdan, despre candidatul PSD
Rareș Bogdan este de părere că PSD va avea candidat propriu la președinție, şi că n-o să-l susțină la alegerile prezidențiale din 2024 pe candidatul PNL.
„Nu cred că PSD va renunța la propriul candidat. PSD are un activ numeros, oaste serioasă, care vine din spate și pune presiune. Deci, cu siguranță, PSD va avea candidat la președinție.
Sunt convins că vom putea avea o dezbatere de idei, nu vom avea păruială de tip 2004 sau 2014. Cred că vom fi scuturați serios și țintuiți din alte părți, de pe extreme. Chiar dacă în turul doi vor ajunge candidatul PNL și candidatul PSD, bătălia până acolo va fi extrem de cruntă, dominată de agresivitate verbală”, a mai declarat Rareș Bogdan la dcnews.ro.