Rareș Bogdan a luat foc! „Suntem în pericol să pierdem bani europeni!”
- Condos Magda
- 11 decembrie 2019, 14:31
Rareș Bogdan afirmă că România poate pierde bani europeni dacă nu există un stat de drept.
Rareș Bogdan, reacție dură după ce Parlamentul a votat împotriva desfiinţării SIIJ . Europarlamentarul PNL a afirmat că lupta va continua, deoarece România poate pierde bani europeni dacă nu există un stat de drept.
„Stați liniștiți, avem ac de cojocul lor! România nu e terenul de joacă al corupților, nu vom tolera presiunile, terorizarea magistraților! Fără o Justiție independentă nu există stat de drept, iar fără stat de drept suntem în pericol să pierdem bani europeni! Iar fără bani europeni, România poate rămâne prizoniera celor care vor să țină populația în mizerie și sărăcie, pentru a o putea folosi în interes de clan! Lupta continuă, oameni buni!", a scris Rareş Bogdan pe pagină sa de Facebook.
După ce a primit aviz negativ din partea Comisiei Juridice a Senatului, proiectul privitor la desființarea SIIJ a fost respins în plenul Senatului cu 42 de voturi pentru . SIIJ își va desfășura în continuare activitatea, Senatul fiind cameră decizională.