Rareș Bogdan, poziție categorică despre cedarea către OMV a controlului gazelor

Rareș Bogdan, poziție categorică despre cedarea către OMV a controlului gazelor Rareș Bogdan și Marcel Ciolacu Sursă foto: Arhiva EVZ

Europarlamentarul Rareș Bogdan a explicat care ar trebui să fie pașii pe care țara noastră ar trebui să îi urmeze pentru intrarea în spațiul Schengen.

Intrarea României în Schengen este unul dintre subiectele aflate în atenția aleșilor politici. Prim-vicepreședintele PNL, Rareș Bogdan susține că cedarea controlului gazelor din Marea Neagră către OMV ar fi o greșeală. Totul în contextul în care acesta ar reprezenta prețul pentru ca țara noastră să facă parte din zona de liberă trecere.

Rareș Bogdan „trasează"planul pentru intrarea în Schengen

Rareș Bogdan a făcut declarații legate de statutul României în raport cu intrarea în Schengen. Europarlamentarul este de părere că decizia de a ceda către OMV controlul gazelor din Marea Neagră nu este una favorabilă. Mai mult, politicianul nu consideră că o astfel de hotărâre ar fi luată în interesul țării noastre.

Sunt convins că vor respecta întocmai ce spune legea offshore și interesul statului român, nu există altă șansă”, susține Rareș Bogdan.

Ne puteți urmări și pe Google News

Mai mult, prim-vicepreședintele PNL crede că un astfel de context poate favoriza plasarea României în postura de furnizor de energie.

"Important este ca România să își înțeleagă atuul uriaș pe care îl are, de a deveni furnizor de energie la nivel regional”, a mai precizat politicianul.

De altfel, europarlamentarul Rareș Bogdan consideră că aleșii politici nu ar trebui sa facă vreo concesie în acest sens. În același timp, reprezentantul PNL susține că ar fi un preț mult prea mare pe care România ar trebui să îl plătească pentru a fi acceptată în Schengen.

" Diplomația economică trebuie folosită alături de diplomația clasică atunci când aceasta nu are forță și se pare că în diplomația clasică lucrurile par ușor epuizate în momentul ăsta și trebuie să folosim și alte modalități, dar nu cred că acest lucru este de bun augur, cred că ar fi o greșeală, ar fi un preț mult prea mare, ar fi o greșeală să oferim un atuu uriaș pe care îl are România, chiar și cu prețul Schengen”, a declarat acesta.

Premierul României a purtat astăzi la Guvern, discuții legate de acest subiect. La masa negocierilor au luat parte inclusiv reprezentanții OMV.

Rareș Bogdan nu militează pentru cedarea OMV ca tribut pentru intrarea României în Schengen

Schengen. Sursa foto: Facebook

Reamintim că România a fost refuzată de Austria în ceea ce privește aderarea la spațiul Schengen. Concret, cancelarul Karl Nehammer este total împotriva unei extinderi a spațiului de liberă trecere. O astfel poziție a statului austriac afectează România în mod direct. Conform aleșilor politici, țara noastră are de pierdut anual peste 5 milioane de euro din acest motiv.

Procedura prevede ca pentru aderarea unor noi state la Schengen să fie luată o decizie unanimă a Consiliului UE. Austria refuză extinderea invocând că frontierele României nu sunt destul de protejate. Din acest motiv, problema migranților nu poate fi controlată.

Într-un astfel de context, România ar putea cere despăgubiri. De asemenea, aleșii politici au luat în calcul să atace Austria la Curtea Europeană.