Muzeul Național de Istorie a României găzduiește spectacolul Rapsodia, al treilea episod al maratonului cultural „București, al 6lea element”.
La Muzeul Național de Istorie a României are loc sâmbătă, 1 octombrie 2016, între 18.00 – 20.00, „Rapsodia”, un spectacol al corului de copii SYMBOL, sub bagheta dirijoarei Luminita Guțanu Stoian, cu un program de muzică tradițională românească. De asemenea, balerinii Eugenia Stoian și Mihai Pricope de la Teatrul de Operetă și Muzical „Ion Dacian” vor susține un moment coregrafic. Accesul este gratuit.
Spectacolul face parte din maratonul cultural BUCUREȘTI, AL 6LEA ELEMENT, un eveniment organizat în cadrul proiectului Orașul In-Vizibil. Evenimentul pune în scenă fiecare din cele şase domenii artistice, în combinaţie cu câte unul din atributele Bucureştiului: imaginaţia, curajul, lucrul în echipă, aventura, tenacitatea şi progresul. Aceste îmbinări au menirea de a facilita accesul către informaţie şi de-asemenea de a capta atenţia într-un mod elegant, pur şi plin de substanţă.
Până pe 29 octombrie 2016, se desfășoară maratonul cultural „Bucureşti, al 6-lea element” în şase locuri din Capitală: Casa Filipescu-Cesianu, Templul Coral, Muzeul Naţional de Istorie a României, Gara Băneasa, Vila Nicolae Minovici şi Aeroportul Băneasa. Evenimentul prezintă o serie de spectacole gratuite, în care peste 100 de artişti promovează şase domenii ale artei: muzica, pictura, teatrul şi filmul, literatura, sculptura și coregrafia. Bucureștenii sunt invitați astfel, să redescopere clădiri emblemă ale Capitalei, adevărate bijuterii arhitectonice.
Muzeul Naţional de Istorie a României, inaugurat în anul 1972, este una dintre instituţiile reprezentative ale culturii româneşti. Muzeul este adăpostit într-o clădire monument istoric, denumită în trecut Palatul Poştelor, aflată în cuprinsul vechiului centru istoric al Bucureştiului. Clădirea a fost construită între 1894–1899, pe baza planurilor arhitectului Al. Săvulescu (1847–1902), având drept sursă de inspiraţie Palatul poştelor federale din Geneva.
Program piese: Alunelu oltenesc - N. Lungu, Cântând plaiul Mioriței - I. Odăgescu, Chindia - Al. Pașcanu, Cuc cuculeț - N. Ionescu, Despre pace - I. Odăgescu, Diptic maramureșan - C. Arvinte, Hăulita gorjenească - C. Arvinte, Joc din Oaș - M. Moldovan, Mama - I.D. Chirescu, Miorița - P. Ștefănescu, Oltule, Rapsodia Română - G. Enescu (aranjament C-tin. Drăgușin), Răsunet de la Crișana - I. Vidu, Oltule, râu blestemat - M. Velea, Sârba pe loc - Gh. Danga, Sorocul - V. Gruescu, Taraselul - N.Lungu, Trei valsuri – V. Timiș, pe versuri de M. Eminescu.