Raportul Reuters despre tineret și media. HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR

Raportul Reuters despre tineret și media. HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR

Media tradiționale sunt considerate de tineri fiabile, dar adeseori prea sobre, previzibile, știrile sunt adeseori percepute ca negative și deprimante, cu titluri neinspirate și repetitive. Numeroși participanți la studiu au căutat informații mai distractive sau stimulative pe rețelele sociale, sau la agregatorii de știri.

05 septembrie

 

Raportul Reuters despre tineret și media. HOROSCOPUL LUI DOM PROFESOR

Ne puteți urmări și pe Google News

 

Pe 5 septembrie s-au născut  Ludovic al XIV-lea, Raquel Welch, Freddy Mercury, Tommaso Campanella, Konstantin Ţiolkovski, Alexandru Vlahuţă, Constantin Codrescu, Catinca Ralea, Claudiu Istodor, Adrian Marino.

 

"Evenimentul Zilei" din 5 septembrie 1997: a încetat din această viaţă Maica Tereza (pe numele ei laic Agnes Ganxhe Bojaxhiu, născută la 27 august 1910 în Albania); devenită la 19 ani călugăriţă, şi-a dedicat întreaga viaţă celor nevoiaşi, iar în 1949 a întemeiat Ordinul romano-catolic "Misionarele Carităţii", cu sediul la Calcutta (India).

 

Maica Tereza a primit Premiul Nobel pentru pace pe anul 1979.

 

A fost beatificată la 19 octombrie 2003, în cursul unei ceremonii desfăşurate în Piaţa Sf. Petru din Roma, în prezenţa a 300 de cardinali, care se aflau la Vatican pentru aniversarea celor 25 de ani de pontificat ai Papei Ioan Paul al II-lea, dar şi a 3.000 de săraci şi a 500 de persoane cu handicap (beatificarea este prima etapă în vederea includerii în rândurile sfinţilor Bisericii Catolice). A fost ridicată în rândul Sfinților de papa Francisc.

 

Biserica Romano-Catolică marchează la 5 septembrie ziua de pomenire a Sfintei Tereza din Calcutta.

 

Oare cât bine, cât ajutor, câtă alinare a adus Sfânta Tereza? Pentru ea, avea doar un mic "păcat": îi plăcea ciocolata... pe care o mânca încet-încet, bucăţele foarte mici, cum fac copiii săraci!

 

Tradiţional, în "kalendar" Nunta Şoarecilor. Se spune în popor că cine face nuntă în această zi, sau, înainte o duminică, sau după, va avea mulţi copii, precum neamul şoricesc. (Simeon Florea Marian, preotul). Se ţine de popor, care nu lucrează după miezul zilei, ca să nu vină neamul lui roade-mult peste depozitele de grâne. (Speranţia).

 

Dar iată ceva foarte interesant, din curierul de Bruxelles:

Radiodifuzorii și ziarele care nu reușesc să atragă publicul sub 35 de ani vor trebui să abordeze diferit conținuturile și formatele onair și online, dacă doresc să ajungă la o generație cu așteptări fundamental diferite.

 

Aceasta este principala concluzie a noului raport al Institutului Reuters. Raportul intitulat Cum consumă tinerii informațiile și consecințele pentru media publice, se bazează pe concluziile  unei anchete digitale referitoare la modalitățile de consum ale tinerilor din SUA și Marea Britanie. Rezultatele se bazează pe datele cantitative extrase din Digital News Report 2019 al Reuters Institute, care arată că tinerii sub 35 de ani sunt mai puțini fideli mărcilor tradiționale de presă și că preferă rețelele sociale și agregatorii de știri față de media tradiționale, sau presa scrisă.

 

Astăzi, se spune în Raportul Reuters, tinerii au obișnuințe și atitudini diferite. Astfel, se observă faptul că tinerii sunt motivați, în special, de obiectivele progres și distracție, acesta fiind și subiectele pe care le caută în actualități. Ei doresc informații pentru a conecta lumea lor la lumea întreagă, dar nu consideră media tradiționale drept cea mai potrivită cale spre acest deziderat. În plus, datorită concurenței din media, se atrage atenția spre alte surse de distracție, pe lângă media sociale, prin podcasturi, bloguri, documentare tv. Astfel, tinerii nu au nevoie să caute informațiile, pentru că au sentimentul că primesc suficiente.

 

Media tradiționale sunt considerate de tineri fiabile, dar adeseori prea sobre, previzibile, știrile sunt adeseori percepute ca negative și deprimante, cu titluri neinspirate și repetitive. Numeroși participanți la studiu au căutat informații mai distractive sau stimulative pe rețelele sociale, sau la agregatorii de știri.

 

Tinerii, se spune în Raport, au tendința de a avea o viziune globală și constată adesea că reportajele cu subiecte internaționale sunt realizate cu un stil prea naționalist. Tinerii au un apetit special pentru subiecte generale, cum sunt artele, cultura, activismul, mediul, moda, sportul, senzationalul cultural, horoscopul, SF.

 

A citi știri poate adeseori să pară o corvoadă pentru grupurile cu vârste mai mici. Așa se explică popularitatea noilor povestiri vizuale de pe Instagram și a micilor filme sau podcasturi mai lungi. Raportul scoate în evidență diferențele de atitudine între generația Z : 18-24 ani, prima generație veritabilă de nativi digitali și generația Millennials : 25-34 ani, care își amintește de epoca anterioară internetului. Generația Z pare să aibă așteptări și mai mari în ce privește experiențele online personalizate, decât Millennials. Comoditatea și gratificarea instantanee sunt o normă, ca și controlul și conservarea mediului lor online.

 

Raportul accentuează decalajul între ceea ce oferă media tradiționale și ce caută tinerii consumatori.

 

Comunicatorii tradiționali estimează că munca lor consistă în a spune oamenilor ceea ce ar trebui să știe. Și tinerii doresc asta, într-o oarecare măsură, dar vor să afle ce este util, ce este interesant de știut și ce este amuzant, se spune în Raportul Reuters.

 

Tinerii spun că așa-zisele știri false i-au făcut să fie neîncrezători față de știrile pe care le găsesc pe rețelele sociale și mai dependenți de media tradiționale, dar asta nu înseamnă că petrec mai mult timp cu acestea.

 

Urmărirea activității digitale pe telefoanele mobile a participanților la studiul Reuters, a arătat că cel mai mult timp este destinat utilizării aplicațiilor sociale cum sunt Instagram, WhatsApp, Snapchat, YouTube, Facebook, Twitter. Aplicațiile de actualități reprezintă circa 1% din timpul petrecut pe telefonul mobil. Studiul a mai arătat că tinerii sunt atenți la protejarea vieții private și la rolul jucat de diferite platforme. Astfel, Facebook a căzut în dizgrație și a devenit un mijloc organizațional; Instagram l-a înlocuit într-o oarecare măsură, dar nu este considerat un mediu natural pentru informații.

Twitter și Reddit și-au asumat rolul de agregatori pentru marii utilizatori de informații

 

Studiul mai arată că tinerii sub 35 de ani au tendința să acceseze informații pe tot parcursul zilei, adeseori prin rețelele sociale, dar se și familiarizează cu unele moduri de  acces obișnuite și directe, mai ales dimineața. Unii tineri au declarat chiar că citesc reportaje mai lungi în weekened sau ascultă podcasturi seara.

 

În Raportul Reuters se fac mai multe recomandări pentru producerea de conținuturi și formate destinate publicului tânăr. Trei concluzii se impun :

 

1.Media tradiționale trebuie să facă site-urile și aplicațiile mai ușor de utilizat de către tineri, la fel de simple și intuitive ca Facebook sau Netflix. În primul rând, știrile trebuie să devină mult mai agreabile pentru consum. Adică, trebuie folosit un limbaj mai clar, o narațiune interactivă și trebuie folosite mai intens recomandările pentru conținuturi interesante pentru tineri.

 

2.Media tradiționale trebuie să povestească istorii într-o manieră potrivită momentelor în care tinerii sunt deschiși către informație. Aceasta presupune crearea mai multor formate narative pentru platformele mobile sau sociale, dar și integrarea acestor idei pe propriile site-uri și pe aplicații, fără a renunța însă la autoritatea mărcii de actualitate tradiționale.

 

3.Maniera în care media prezintă realitatea trebuie să se schimbe, abordând subiecte ca stereotipurile, diversitatea, etc. Tinerii nu vor ca media să ocolească subiectele serioase sau dificile, dar ar dori să vadă fapte inspiraționale, acțiuni pozitive, utile sau folositoare pentru dezvoltarea proprie. Tinerilor le place istoria prezentată prin diverse puncte de vedere, dar doresc să fie informați în legătură cu faptele, nu cu prejudecățile sau bârfele.

 

Responsabilul pentru raport, Matthew Taylor, a formulat concluziile : Pe ansamblu, tinerii vor ca media tradiționale să fie mai accesibile, mai variate, mai distractive, dar nu vor ca informațiile să fie reduse la eveniment, sau la cele ieșite din comun. Mărcile media tradiționale se bucură de o autoritate fondată pe o moștenire și trebuie să rămână fidele acesteia. Va fi un echilibru greu de găsit, dar există déjà câteva exemple de mărci cum sunt Guardian și Vox, cu podcasturi și explicații interactive care merg exact în acestă direcție.

 

Raportul Reuters mi-a confirmat opinia unor prieteni din Occident că se încearcă, și s-a reușit, formarea unor generații de imbecili fericiți, ușor de manipulat și ușor de mulțumit. Le pui smartul în mână și ai scăpat de ei! De altfel așa a fost mereu, dar niciodată atât de clar exprimat, fără nicio rușine, ca acum.

 

Pentru că astăzi Raquel Welch împlinește 79 de ani, să-i spunem La Mulți Ani! - o s-o revăd într-un film, în toată splendoarea tinereții ei, One Million Years BC, un film fantastic din anul 1966. Dialogul se rezumă la ”Luana, Tumak, udala și cam atat. Lucrurile erau clare si simple, și cand nu le rezolvau dinozaurii, venea cutremurul! Dar ce bine arăta Luana, chiar când o răpește pterodactilul...

 

Vă sunt dator cu o explicație, a propos de studiul pe care îl pomeneam ieri, primit de la Fabiola. Savanții au dat de dracu, Domne iartă-mă, iarăși au greșit... o să vă explic altă dată, cine vrea să știe ce și cum, poate să mă întrebe la dom.profesor@gmail.com este o poveste lungă și duioasă despre constanta lui Hubble, care nu este constantă, ci variază mult, Big Bang, expansiunea Universului, aberația cromatica în roșu, efectul Doppler-Fizeau și încă câteva chestii. Sau, mai bine nu mă întrebați, poate mâine, pentru că este în definitiv, o altă zi!  

 

☼    ♂     ♀

 

BERBEC Astăzi este ziua în care trebuie să dai dovadă de exactitate şi precizie în comunicare, altfel vei avea de pierdut. Trebuie, de asemenea, să fii foarte clar în exprimarea sentimentelor. Eşti prietenos şi tandru ca un caţelus binedispus. O stare minunată în care  rămâi toata ziua şi de care va profita din plin anturajul tau. Totuşi, magia relatiilor sociale este cam departe de modul tău direct de abordare. Uneori te porţi ca un jandarm la aplicaţii!  Vei avea câştig de cauză dacă vei adăuga şi un zâmbet şi formula: te rog frumos!

 

TAUR  Nu lua în considerare bârfele şi intrigile, în sensul să nu reacţionezi în nici un fel, imediat. Dar verifică-le cu multă grijă! O zi bună în ceea ce priveşte domeniul sentimental. Ziua de astăzi este bine aspectată în domeniul familiei, al partenerului de viaţă. Cu tact şi calm poţi evita gafele şi discuţiile în contradictoriu. Ai oarece probleme de rezolvat, la serviciu sau unde îţi desfăşori activtatea. Abordarea sistematică a situaţiei iţi furnizează datele necesare rezolvării ei. Adică mai multă ordine şi disciplină în lumea asta haotică!

 

GEMENI   Trebuie să dai dovadă de tact şi diplomaţie în relaţiile cu cei apropiaţi.  Lăsă lucrurile să se aşeze singure şi nu interveni în niciun fel. Domeniul emoţional este astăzi bine aspectat. Conjunctura astrelor indica o intreaga telenovela cu intrigi, comploturi si lovituri de teatru. Atentie mare ce rol vrei sa joci! O zi excelenta pentru Gemeni sau numai geamănul doritor de armonie care se ascunde în fiecare nativ. Cu toate că situaţia pare încordată, există o regulă a jocului, regula de aur a telenovelelor! Iti prieşte orice discutie la o cafea, sau un ceai, sau, încă, îngheţată, si faci planuri pentru viitor.

 

RAC   Ceva legat de o reglementare legală - aspectul este neutru pentru tine, dar afectează anturajul. Cooperează mai strâns cu partenerii şi spune-le exact şi precis ce aştepţi de la ei. Iti poti exercita liberul arbitru luand o decizie, dar aici este comedia, nici una dintre posibilităţi nu face parte dintre optiunile tale. Este ceea ce se numeşte o fundătură sentimentală. Evita. Pe de altă parte, orice lucru, vorbă, faptă sau gest care pot avea o implicatie sau un aspect din domeniul legal sau al jurisprudentei. Nu semna contracte, nu incheia intelegeri, nu promite nimic nimănui.

 

LEU  Evită izbucnirile sentimentale şi instabilitatea emoţională şi amână orice nu îţi face plăcere. Ascultă cu atenţie, oportunităţile abundă. Primeşti o veste care îţi confirmă o bănuială. Problema care te obsedeaza este cea a statului social. De fapt, nu vrei sa recunosti că lipsa acută a banilor te face mizantrop. Eşti intr-o uşoara pierdere de energie cauzată de oboseală şi de numeroasele decepţii şi motive de enervare. Supraveghează-ţi sănătatea şi în special alimentaţia. Mâncarea naturală, nemodificată genetic, fructele, mierea si ceaiurile din planete iti refac vitalitatea, sau cel puţin aşa circulă pe net superstiţia!

 

FECIOARĂ  Perioada este favorabilă, mai puţin în adaptarea termică. Atenţie la variaţiile de temperatură, îmbracă-te corespunzător şi totul o să fie bine și normal! Moderaţie în relaţiile cu Leii şi Vărsătorii. Eşti obosit şi ţi-e lehamite. Ti-ar prinde bine un regim alimentar cu multe lichide, ceaiuri, sucuri naturale si vitamine, pentru că organismul tău se luptă cu pierderea de energie.  Nu uita că sănătatea este bunul cel mai de preţ şi că nicio avere nu ţi-o poate da înapoi. Astăzi eşti avantajat mai ales în ceea ce priveşte cumpărăturile inspirate, pe aspecte bune ale lui Mercur.

 

BALANŢĂ Orele dimineţii sunt cele mai bune pentru decizii inspirate sau întâlniri importante. Dragostea este bine aspectată în a doua parte a zilei. Mare atenţie dacă călătoreşti, sau eşti pe drum. Mare atenţie şi la serviciu  – se întâmplă ceva – în registrul benefic. Trebuie, doar, să fii atent ca să nu pierzi prilejul. Deci, poti avea succes in profesie sau meserie, sau unde munceşti - ai mai multă energie dacât în mod normal. Un ajutor neaşteptat. Cineva din anturaj, semn de foc sau de apă te ajuta cu un scop (sau chiar dezinteresat) sa rezolvi o problemă care îţi părea foarte grea. Incearcă să reduci cheltuielile, eficient este cu procentul scumpirilor. Trebuie să alegi cu grijă modul de rezolvare a micilor problemele cotidiene, atât în familie cât şi cu prietenii.

 

SCORPION  Astăzi, cu mai mult pragmatism şi mai puţine ironii poţi să te simţi chiar bine. Frecventează anturajul, prietenii care te fac să te simţi confortabil. Domeniul emoţional este bine aspectat. Evită să te enervezi pentru lucruri de nimic. Sigur că este bine să nu te enervezi deloc. Dar poţi ?! Orele dimineţii îţi aduc surprize, dintre care unele chiar plăcute. Poţi face mici schimbări, acasă şi la serviciu, scurte călătorii – mai curând delegaţii. O configuraţie astrală echilibrată  face ca ziua de astăzi să fie şi benefică, totuşi.  Magnetismul personal este în creştere – poţi rezolva relativ uşor problemele sentimentale. Primeşti ajutorul solicitat de la rude şi prieteni.

 

SĂGETĂTOR     Dimineaţa, puţin mai aglomerată. Poţi să finalizezi unele lucruri întârziate sau lăsate de alţii în grija ta. Trebuie să te odihneşti mai mult, în a doua parte a zilei. Seara, poate la film. Seara, poate la un spectacol. Evită orice decizie luată  în stare emotivă. Nu începe proiecte noi, noi acţiuni pe care nu le poţi finaliza singur, deoarece, aproape cu siguranţă, vei fi dezamăgit de cei cărora le vei solicita ajutorul. Nu-ţi face griji prea mari, viitorul îţi este favorabil! La un moment dat lucrurile îţi par că devin mai grele, dar de fapt eşti în pierdere de energie, normală la schimbarea anotimpului.

 

CAPRICORN   O zi liniştită. Fără frică şi fără complexe poţi rezolva astăzi unele situaţii considerate complicate. Concentrează-te pe problemele urgente. Domeniul sentimental este bine aspectat. In această perioadă este bine să te abţii de la orice proiect nou, de la orice nouă asociere. Esti vulnerabilă sau vulnerabil din cauza unei iubiri mai vechi sau a unor amintiri care te obsedează.  Totuşi, ai o perioadă destul de bună pentru promovarea intereselor personale. Ai câteva prilejuri  bune de afirmare şi de rotunjire a buzunarelor  - nu trebuie să le scapi pentru că se apropie toamna, iata a şi venit, şi ai nevoie de mai mulţi bani.  Sprijinul il gasesti tot la familia ta de acasă.

 

VĂRSĂTOR    O zi mai puţin favorabilă în ceea ce priveşte munca. Seara o poţi petrece în mijlocul familiei şi a prietenilor reflectând asupra modului cum ultimele evenimente influenţează viaţa ta. Regăseşti fie un obiect pierdut, fie ceva ce ai rătăcit, poate chiar sentimente sau trăiri. Evită incidentele domestice şi nu supralicita in discutiile cu colegii de serviciu. Fa un tur de telefoane pe la prieteni si cunoscuti. Poate aflii ceva interesant sau macar picant. O veste bună şi una invers. Nu exagera cu tăiatul firului în patru, pentru că nu este cazul. Lucrurile sunt aşa cum le-ai văzut de prima dată. Tine-ti prietenii aproape si dusmanii si mai aproape! Dar nu ii lua in brate.  Fii conventional in noile relatii cu cei care doresc sa-ti devina prieteni.

 

PEŞTI Ai probleme ceva mai dificile de rezolvat.  Abordarea sistematică a situaţiei iţi furnizează datele necesare rezolvarii. Dacă vezi că nu te descurci, cere ajuror, nu intra în criză de timp. Zâmbeşte şi nu da replica imediat. Zi favorabilă călătoriilor scurte, evenimentelor sociale şi artistice. Nu fa promisiuni, nici nu astepta propuneri. Cooperarea cu noii tai parteneri sau prieteni trebuie bine cântărită. Totuşi, o zi placută, bine aspectată sentimental. Treburile neterminate trebuie analizate si daca se poate, gandeste-te cum sa le finalizezi. Nu incepe astazi, proiecte, sau afaceri noi.