Rambursarea TVA. Firmele, la mâna inspectorilor fiscali
- Simona Tapalag ă
- 4 martie 2014, 07:50
Ca urmare a unei noi modificări a Codului Fiscal, funcţionarii Fiscului decid dacă fac rambursarea taxei pe valoarea adăugată înainte sau după ce verifi că documentele contribuabililor.
Ultimele schimbări care au fost introduse în Codul Fiscal, printr-o ordonanţă de urgenţă publicată vineri în Monitorul Oficial, ar trebui să dea o gură de oxigen firmelor care respectă legea şi cer rambursarea taxei pe valoarea adăugată (TVA). Numai că angajaţii Fiscului vor fi cei care vor decide cum aplică legea, în baza unui ordin al ministrului Finanţelor, care nu a fost încă publicat.
- ANAF: Rambursări de TVA de 1.200 milioane lei în februarie
Întârzieri nejustificate Pe de o parte, deconturile de TVA sub 45.000 lei se vor putea face înainte ca funcţionarii de la Fisc să verifice situaţia contribuabilului care a depus cererea de rambursare. Până acum, plafonul era de 10.000 lei. În cazul în care companiile au obligaţii restante sau Fiscul le suspectează de fraudă, suma nu va fi rambursată. Majorarea plafonului este benefică, susţin experţii consultaţi de EVZ, deoarece firmele se confruntă cu lipsa lichidităţilor, astfel că orice ban care le intră în visterie este binevenit. Înainte, societăţile depuneau cererile de rambursare, iar în cazul unor sume mai mari de 10.000 de lei aşteptau chiar şi un an până la demararea controlului, timp în care Fiscul nu le vira niciun ban în cont. Apoi, verificarea putea să dureze luni întregi şi nici în acest răstimp nu primeau banii înapoi.
- Focuri de armă la Fisc
Controale cu dedicaţie Pe de altă parte, decizia privind demararea controalelor înainte sau după ce se face rambursarea ţine de inspectorii fiscali şi se ia în baza unei analize de risc. Practic, firmele, pe baza decla raţiilor d e p u s e , sunt încadrate în diferite clase de risc. Dacă inspectorii fiscali suspectează o societate de fraudă, atunci o pot încadra într-o clasă cu risc ridicat şi demarează controale. "Se fac controale inopinate, încrucişate sau cu dedicaţie", a declarat pentru EVZ omul de afaceri Dragoş Dragoteanu, proprietarul Euroest. Lipsă de transparenţă Potrivit ordonanţei, contribuabilii nu pot face obiecţii cu privire la procedura de selectare folosită. "Întotdeauna inspectorii au pretins că fac verificări pe grile de risc, dar nu am ştiut niciodată cum arată acestea. Nu putem vorbi de transparenţă în acest caz. În plus, se face un amestec periculos între motivele care pot sta la baza controalelor curente şi a celor care se impun ca urmare a unor suspiciuni de fraudă", a explicat pentru EVZ secretarul general al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri, Cristian Pârvan. Nepotisme fiscale Astfel, contribuabilii ajung la mâna inspectorilor fiscali, care pot hotărî să facă verificări peste verificări, iar la final să decidă că firma nu poate beneficia de rambursarea de TVA. Pe de altă parte, inspectorii pot favoriza anumite firme, prin încadrarea acestora într-o clasă de risc redus, iar acea firmă primeşte rambursarea şi se pierde ulterior în sistemul evazionist. De-altfel, procurorii DNA au deschis nenumărate anchete privind implicarea unor angajaţi ai Fiscului în fraude cu rambursări de TVA. Mai mult decât atât, cazurile de fraudă se pot înmulţi, apreciază fostul ministru al Finanţelor, Gheorghe Ialomi ţianu. "Mărindu-se plafonul pentru control ulterior, există riscul ca foarte multe firme să se divizeze pentru a primi rambursările, iar, până se fac acele controale, să dispară", subliniază acesta. Adică, o societate se divizează în firme mai mici, care fac fiecare cereri de rambursare pentru sume sub 45.000 lei, încasează banii şi apoi sunt radiate.
- Firmele în insolvenţă, discriminate de Fisc. Studiu de caz: piaţa presei
Antreprenorii au acuzat mereu Finanţele că nu rambursează TVA la timp pentru a se folosi fără dobânzi de bani. 14.000 de cereri de rambursare de TVA erau înregistrate în evidenţele Fiscului la finele lui 2013 Fiscul devine Big-brother Pentru a preveni cazurile de fraudă, inspectorii de la Fisc vor putea folosi tehnologiile moderne pentru a-i depista pe evazionişti. Astfel, ei vor putea controla servere, baze de date sau folosi interceptări telefonice, pentru a verifica dacă cei care cer rambursarea de TVA respectă sau nu legea. Măsură nu este gratuită, însă. "Au nevoie de bani la buget şi le-au dat toate instrumentele funcţionarilor pentru a creşte colectările", spune Dragoş Dragoteanu, antreprenor din sfera imobiliară.
- Declaraţiile fiscale anuale vor fi certificate de către un consultant fiscal