Rămânem fără sute de kilometri de autostradă și cale ferată

Rămânem fără sute de kilometri de autostradă și cale feratăTren. Sursă foto: Pixabay

O parte dintre proiectele majore de infrastructură rutieră și feroviară finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) sunt în pericol să nu fie finalizate până la termenul-limită din 2026, a avertizat ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, în cadrul unei conferințe de presă susținute joi.

Unele tronsoane de autostradă riscă să piardă finanțarea prin PNRR

Ministrul a precizat că unele tronsoane de autostradă de pe coridoarele A7 și A8, incluse în lista investițiilor strategice, nu au înregistrat niciun progres fizic până în prezent. Această situație ridică semne de întrebare cu privire la posibilitatea respectării calendarului de implementare, fapt ce riscă să ducă la pierderea finanțării europene nerambursabile din PNRR.

„Avem deja discuții în derulare privind realocarea fondurilor pentru aceste segmente. Nu putem continua să ne amăgim că vor fi finalizate până la sfârșitul lui 2026, când deja știm că termenele reale de execuție le depășesc semnificativ. Este un semn de seriozitate față de cetățeni să recunoaștem că unele proiecte vor fi mutate pe alte surse de finanțare”, a declarat Pîslaru.

Întârzieri majore în zona proiectelor feroviare

Problemele nu se limitează însă doar la infrastructura rutieră. Ministrul a semnalat și întârzieri majore în zona proiectelor feroviare.

Cale ferata

Cale ferata / Sursa foto: arhiva EVZ

Din cei peste 2700 de kilometri de cale ferată care urmau să fie modernizați sau construiți de la zero, aproximativ 850 de kilometri sunt în impas, nefiind clar dacă lucrările vor începe sau vor putea fi finalizate în termen.

Proiecte PNRR în valoare de 1,4 milioane de euro

Valoarea totală a proiectelor feroviare aflate sub semnul întrebării se ridică la 1,4 miliarde de euro, iar impactul este considerabil, având în vedere că dezvoltarea infrastructurii feroviare reprezintă una dintre prioritățile majore asumate de România.

„Nu înseamnă că aceste proiecte vor fi abandonate, dar e clar că ratăm o oportunitate importantă de a le finaliza în timp util.

Avantajul PNRR era tocmai acest cadru strict de timp care ne obliga să livrăm rapid rezultate concrete”, a mai spus Pîslaru.

Oficialul guvernamental a dat asigurări că autoritățile caută soluții pentru a redirecționa finanțarea necesară din alte surse, astfel încât proiectele esențiale pentru conectivitatea și mobilitatea națională să nu fie pierdute definitiv.