Raluca Turcan anunță mai multe fonduri pentru producția de filme românești

Raluca Turcan anunță mai multe fonduri pentru producția de filme româneștiRaluca Turcan. Sursă foto: Facebook

Ministrul Culturii, Raluca Turcan, a declarat joi că Programul de atragere a investițiilor în producția de film în România va fi extins până în decembrie 2026, iar un nou apel de proiecte va fi lansat în luna mai a acestui an, conform unei postări pe pagina sa de Facebook.

Raluca Turcan a anunțat mai mulți bani pentru producția cinematografică

„La propunerea Ministerului Culturii, Guvernul a adoptat, astăzi, măsurile de aliniere a sistemului de finanţare a producţiei de film în România la evoluţia normelor europene, prin prelungirea duratei de aplicare a acestui program, până la finalul anului 2026, precum şi ridicarea pragului anual la valoarea de 55 milioane euro. În luna mai, Oficiul de Film şi Investiţii Culturale va deschide noua sesiune de apel de proiecte", a transmis Turcan, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Primul film de la Hollywood, inspirat de cartea unui autor român. Russell Crowe, rol principal

Cinema. Sursa foto: Arhiva EvZ

Până în 2026 se așteaptă investiții directe de cel puţin 350 milioane euro

Conform declarațiilor ministrului, prin redefinirea etapelor de înregistrare și finanțare a proiectelor, în scopul unei mai bune alocații a bugetului, aceste măsuri creează cadru necesar pentru reintegrarea României pe piața internațională de producție. Se estimează că, după deschiderea unei noi sesiuni și până la sfârșitul anului 2026, vor fi atrase în România investiții directe de cel puțin 350 milioane de euro.

„Mă bucur enorm să susţin repornirea acestui proiect deosebit pentru ţara noastră, nu doar din perspectiva economică şi a dezvoltării industriei de film şi industriilor conexe, dar, mai ales, pentru a readuce acasă profesioniştii români de valoare. Dintre proiectele depuse anterior, 10 vor fi soluţionate luna aceasta şi estimăm că vor fi finalizate toate restanţele până la mijlocul acestui an", a mai arătat Raluca Turcan.

Raluca Turcan a anunțat și majorări salariale pentru angajații din muzee și biblioteci

În urmă cu trei zile, tot pe rețelele de socializare, Raluca Turcan a anunțat că angajații din muzee și biblioteci vor beneficia de majorări salariale începând din luna aprilie.

„Începând cu veniturile din luna aprilie, toți specialiștii care lucrează în muzee și biblioteci vor beneficia de majorările salariale pe care le-am convenit cu reprezentanții sindicatelor. Din luna aprilie, angajații din muzee și biblioteci nu vor mai fi discriminați salarial în raport cu alți angajați, care activează pe poziții similare, dar sunt încadrați în alte familii ocupaționale. Aceștia vor primi același procent de majorare salarială de 20%, în 2 etape. Îi mulțumesc ministrului finanțelor, domnului Marcel Boloș, pentru că a reușit să identifice resursele financiare necesare și a înțeles imperativul momentului!

Le mulțumesc angajaților din sectorul cultural pentru că au avut încredere în mine și în demersul nostru comun!”, a fost mesajul transmis de ministrul Culturii.