Raluca Prună ATACĂ partidele care susțin valorile tradiționale pentru că se OPUN căsătoriilor între homosexuali

Raluca Prună ATACĂ partidele care susțin valorile tradiționale pentru că se OPUN căsătoriilor între homosexuali

Ministrul Justiției, Raluca Prună, a declarat marți că din anul 2002, când exista un cadru legislativ foarte clar, și până la finalul lui 2015 au fost trimise în judecată numai 16 persoane pentru rasism și xenofobie.

Totodată, ministrul a atacat și partidele și organizațiile care susțin valorile tradiționale, spunând că acestea se opun "dreptului fundamental al altcuiva, de exemplu, la căsătorie pentru toată lumea". Afirmațiile au fost făcute la dezbaterea "Extremismul de dreapta și instigarea la ură. Abordări politice, legale și administrative".

"Este foarte puțin într-o țară în care, sigur nu mai avem partide extremiste în Parlament, (...) avem însă mișcări din acestea promovate de partide politice parlamentare, care nu sunt ele însele extremiste, dar care promovează, aș îndrăzni să spun, tehnocrată fiind, într-un mod extremist, valorile tradiționale. Și eu îmi notasem despre aceste încercări de a justifica prin atașamentul la valori tradiționale respingerea dreptului fundamental al altcuiva, de exemplu, la căsătorie pentru toată lumea", a afirmat Prună, la dezbaterea "Extremismul de dreapta și instigarea la ură. Abordări politice, legale și administrative", potrivit Agerpres

Totodată, Raluca Prună a criticat anumite manifestări publice prin care se neagă existența Holocaustului.

Ne puteți urmări și pe Google News

Ministrul Justiției a opinat că niciodată nu este destul să se discute despre astfel de fenomene, deoarece nicio societate nu este o insulă ferită de fenomene rasiste, de xenofobie și de respingerea celuilalt.