Arafat a revenit cu noi precizări legate de ancheta DNA privind achiziționarea unui elicopter: Nu există probe

Arafat a revenit cu noi precizări legate de ancheta DNA privind achiziționarea unui elicopter: Nu există probeRaed Arafat. Sursă foto: captură video

Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, a transmis într-o postare pe Facebook, că este dispus să colaboreze cu anchetatorii în contextul anchetelor penale recente, dar susține că până acum nu au fost prezentate elemente concrete care să indice existența unor fapte de natură penală. Declarația vine în ziua în care Arafat a fost  audiat la secția militară a DNA, în dosarul privind achiziționarea unui elicopter pentru care nu s-ar fi plătit TVA.

Raed Arafat spune că va coopera cu anchetatorii

Șeful DSU afirmă că își menține disponibilitatea de a sprijini autoritățile în demersurile de clarificare a situației, însă contestă fundamentul investigațiilor extinse care îl privesc.

„În contextul anchetelor penale recente, îmi reafirm disponibilitatea deplină de a coopera cu autorităţile competente şi de a sprijini orice demers legitim de clarificare a situaţiei. Cu toate acestea, subliniez că, până în prezent, nu au fost prezentate niciun fel de elemente concrete care să indice existenţa unor fapte de natură penală. Persistenţa şi extinderea acestor investigaţii cu privire la persoana mea şi la activitatea mea profesională, în absenţa unor indicii reale şi verificabile, ridică serioase semne de întrebare cu privire la temeinicia şi proporţionalitatea lor”, a scris, marţi, pe Facebook, şeful DSU, Raed Arafat.

Raed Arafat atrage atenția că includerea numelui său în aceste demersuri apare, în opinia sa, fără o legătură reală cu situațiile investigate. El susține că sunt invocate ipoteze privind complicitatea sau coordonarea unor activități, deși nu ar fi avut nicio contribuție sau implicare reală.

Șeful DSU a mai precizat că o astfel de asociere nejustificată îi poate afecta reputația și susține că efectul urmărit pare să fie chiar compromiterea imaginii sale publice.

DNA

DNA. Sursa foto: Facebook

Raed Arafat acuză o campanie de discreditare

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență susține că aceste acțiuni nu mai pot fi privite doar din perspectivă juridică și afirmă că ele capătă trăsăturile unei campanii de discreditare. Totodată, el spune că există indicii potrivit cărora aceste demersuri nu sunt alimentate exclusiv de considerente instituționale, ci și de factori personali.

„O asemenea asociere nejustificată nu poate trece neobservată şi este de natură să genereze consecinţe semnificative asupra reputaţiei mele, lucru care, de altfel, pare a fi urmărit în mod direct. În acest context, devine tot mai evident că aceste acţiuni depăşesc cadrul strict juridic, conturând caracteristicile unei campanii de discreditare. Aşa cum am mai spus, există indicii că aceste demersuri sunt alimentate nu de considerente exclusiv instituţionale, ci şi de factori de natură personală, ceea ce este incompatibil cu standardele de imparţialitate şi echilibru care ar trebui să guverneze orice procedură publică”, a mai scris Arafat.

Efectele invocate asupra sistemului de intervenție în urgențe

Raed Arafat susține că afectarea credibilității sale nu produce efecte doar la nivel personal, ci poate influența și percepția publică asupra instituțiilor care intervin în situații de urgență. El afirmă că o eventuală erodare a încrederii în mecanismele de intervenție poate avea consecințe mai ample asupra capacității de răspuns instituțional. Potrivit acestuia, „orice afectare nejustificată a credibilităţii” sale ”produce consecinţe care depăşesc planul individual, putând influenţa negativ încrederea publică în mecanismele de intervenţie şi în capacitatea instituţională de răspuns în situaţii de urgenţă”.

În același mesaj, Arafat spune că, într-un domeniu în care coordonarea, încrederea și autoritatea profesională sunt esențiale, asemenea acțiuni pot avea inclusiv efecte indirecte asupra siguranței cetățenilor.

„Într-un sector în care încrederea, coordonarea şi autoritatea profesională sunt esenţiale, asemenea demersuri pot avea efecte indirecte inclusiv asupra siguranţei cetăţenilor. Consider esenţial ca acţiunile autorităţilor să fie fundamentate exclusiv pe probe, legalitate şi bună-credinţă şi îmi exprim încrederea că adevărul va prevala, iar toate aceste aspecte vor fi evaluate cu obiectivitate, echilibru şi responsabilitate”, a mai transmis Arafat.

Declarațiile au fost făcute în ziua în care șeful Departamentului pentru Situații de Urgență a fost audiat la secția militară a DNA. Audierea a avut loc în dosarul privind achiziționarea unui elicopter pentru care, potrivit informațiilor apărute în spațiul public, nu s-ar fi plătit TVA.